Prostituatele care activau în cadrul bordelului făceau parte din înalta societate a Berlinului.
Înfiinţat la începutul anilor 1930, salonul Kitty a fost preluat în 1939 de generalii SS Reinhard Heydrich şi subordonatul său, Walter Schellenberg, pentru desfăşurarea de acţiuni de spionaj. Planul naziştilor era de a folosi prostituate pentru a seduce demnitari germani şi străini, dar şi diplomaţi, astfel încât aceştia să dezvăluie secrete şi să-şi exprime opiniile referitoare la activitatea partidului condus de Adolf Hitler. Printre cei care au trecut pragul salonului s-au numărat, printre alţii, Joseph Dietrich, Galeazzo Ciano şi Joseph Goebbles.
În anii ’30, ,,Salon Kitty” a fost un bordel de înaltă clasă, care a funcţionat pe Giesebrechtstrasse, la numărul 11, în districtul Charlottenburg din Berlin. Clientela sa obişnuită includea demnitari germani, diplomaţi străini, industriaşi de top, funcţionari publici de rang înalt şi membrii de partid cu funcţii importante. Încă de la înfiinţarea sa, bordelul a fost administrat de Katharina Zammit, poreclită Kitty Schmidt.
Clădirea de pe Giesebrechtstrasse, numărul 11, în care a funcţionat Salon Kitty (Foto:thevintagenews.com)
Ideea de a utiliza Salonul Kitty în scopuri de spionaj i-a aparţinut generalului SS Reinhard Heydrich. Cel care a transformat bordelul a fost însă Walter Schellenberg, membru al serviciului de contra-spionaj din cadrul Sicherheitsdinenst. El a dispus ca la subsol să se organizeze un ,,atelier”, în care cinci operatori trebuiau să transcrie conversaţiile din dormitoare. Cele nouă camere ale salonului au fost , de asemenea, extinse şi renovate la cele mai înalte standarde ale vremii.
Pentru activitatea de spionaj, SS a început să caute femei tinere ce urmau să lucreze în bordel. În acest sens, agenţii care activau în Berlin au arestat cele mai frumoase şi mai atractive prostituate, pentru a lucra la Salon Kitty. Printre altele, ele au fost învăţate să recunoască uniforme militare şi să obţină secrete de la clienţi din conversaţii aparent banale. Noile ,,recrute” nu erau informate despre mircrofoanele amplasate în interiorul dormitoarelor, însă li se cerea ca, după fiecare întâlnire, să raporteze tot ceea ce au auzit.
Galeazzo Ciano, ginerele lui Benito Mussolini, a fost unul dintre clienţii fideli ai bordelului (Foto:findagrave.com)
Istoricul britanic Paul Roland susţine că femeile care munceau în Salonul Kitty făceau parte din înalta societate a Berlinului. Prostituatele nu erau remunerate pentru serviciile pe care le ofereau, deoarece se considera că pot trăi fără nicio problemă din veniturile soţilor lor bogaţi.
Salonul Kitty a devenit cu adevărat cunoscut după ce oaspeţii au început să fie primiţi numai dacă cunoşteau ,,codul secret”. Unul dintre clienţii care au trecut pragul bordelului în acea perioadă a fost Galeazzo Ciano, ginerele dictatorului italian Benito Mussolini şi Ministru de Externe al Italiei. Din câte se pare, într-una dintre seri, el şi-a exprimat opiniile personale despe Führer, iar acestea nu au fost tocmai pozitive. Ministrul propagandei, Joseph Goebbels, a fost un alt client important al Salonului. Despre el era raportat că îi plăcea să asiste la scene de lesbianism, un comportament total neadecvat pentru acea vreme.
În interiorul bordelului, Joseph Goebbels obişnuia să asiste la scene de lesbianism (Foto:zumaworld.blogspot.com)
Pe măsură ce războiul a progresat, clientela de Salon Kitty s-a diminuat. În luna iulie a anului 1942, clădirea în care funcţiona bordelul a fost distrusă în timpul unui raid aerian. În acelaşi an, conducerea Sicherheitsdinenst a decis să renunţe la proiect şi să predea salonul înapoi lui Schmidt, ameninţând-o, totuşi, că dacă nu va păstra tăcerea, va suporta consecinţe drastice.
https://youtu.be/TAIHi3WA31w
Katharina şi-a respectat obligaţia chiar şi după război. Ea a murit în anul 1954, la vârsta de 71 de ani, fără să dezvăluie identitatea vreunuia dintre foştii săi angajaţi. Numărul total de înregistrări realizate în bordel a fost estimat de Stasi (Serviciul Secret din Germania de Est) la aproximativ 25.000.
Toate înregistrările făcute la Salonul Kitty au fost pierdute sau distruse după război. Conform unui articol apărut în anul 2005, în ziarul Die Tageszeitung, bordelul a continuat să funcţioneze şi după cel de-Al Doilea Război Mondial, sub conducerea fiului şi fiicei lui Schmidt. În anii ’90, bordelul a fost transformat în reşedinţă pentru solicitanţii de azil, însă a fost închis în scurt timp, din cauza unor proteste organizate împotriva noilor locatari.
Sursa: thevintagenews.com
