Local

Sala Polivalentă „Regina Maria” din Iasi va fi costa 54 de milioane de euro

By Redacția

July 31, 2020

Municipiul Iași va avea o sală polivalentă nouă, cu o capacitate de peste 10.000 de locuri,spații de parcare, accese și spații cu specific comercial și alte funcțiuni. De asemenea va avea și o sală de sport auxiliară de aceeași mărime a suprafeței de joc necesară antrenamentelor dinaintea competițiilor oficiale. Valoarea proiectului este de 259.261.804,69 lei, cu TVA (circa 54 de milioane de euro), din care partea de construcții și montaj reprezintă 235.773.565,94 lei, cu TVA. În cadrul ședinței Consiliului Local de joi, 30 iulie, aleșii locali au votat o hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru acest proiect important.

Potrivit proiectului, noua sală polivalentă va avea o formă inspirată de coroana Reginei Maria, căreia îi va purta și numele. Sala va fi construită în zona Moara de Vânt, pe un teren al municipalității aflat în vecinătatea viitorului Spital Regional de Urgență și a viitorului Stadion Municipal, și va avea următoarele caracteristici principale: regim de înălțime: D parțial + P + 2 E + 3 E parțial, suprafața demisolului: 11.000 de metri pătrați, suprafața construită: 13.500 de metri pătrați, suprafața desfășurată: 49.500 de metri pătrați, înălțimea maximă: 28 de metri, suprafața maximă a terenului de joc (pentru gimnastică): 60 metri x 30 metri.

Clădirea noului imobil va prelua rolul de principală facilitate pentru competiții și spectacole în Municipiul Iași și în zona periurbană a acestuia. De asemenea, sala va fi folosită în permanență ca bază de antrenament pentru sportivi (handbal, baschet, volei etc.). Astfel, zonele funcționale de bază ale clădirii vor consta în: sală pentru competiții și spectacole, spații pentru sportivi și oficialii meciurilor, spații pentru presă și alte spații conexe pentru public. Terenul principal va găzdui mai multe tipuri de competiții: gimnastică (29 metri x 44 metri), handbal (20 metri x 40 metri), baschet (15 metri x 28 metri) și volei (9 metri x 18 metri). Numărul total de locuri în tribune pentru spectatori va fi de 10.212, împărțite astfel: 3.194 la parter, 2.304 la etajul I, 4.714 la etajul II și 106 la etajul III (dedicat presei). Sala va avea multiple facilități de servire pentru public, spații comerciale, garderobe, grupuri sanitare, puncte de prim ajutor, terase exterioare etc, precum și sisteme moderne de comunicare, multimedia și sonorizare.

Marius GAVRILESCU