La finalul săptămânii trecute, compania IULIUS a demarat un proiect de promovare regională a Iașului drept un centru educațional și al oportunităților în carieră.
Inițiativa se dorește a fi un demers al întregii comunități și să contribuie la crearea unei platforme de dialog între studenți, mediul universitar și cel de business, cu scopul de a facilita inserția tinerilor pe piața muncii și de a atrage și menține talentele în Iași.
O primă acțiune a avut loc săptămâna trecută, atunci când manageri ai peste 30 de companii au dat curs invitației de a participa la o întâlnire cu reprezentanți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași. Scopul a fost acela de a afla concluziile unui studiu realizat de UAIC, care a analizat ce așteptări au companiile de la viitorii angajați, dar și ale absolvenților de la angajatori. „Studiul a vizat identificarea strategiilor utilizate de studenți atunci când aleg un loc de muncă și a analizat importanța diferitelor beneficii extrasalariale, a oportunităților de dezvoltare profesională, contribuind la identificarea principalelor opțiuni de carieră ale studenților noștri. Reprezintă încă un pas în colaborarea UAIC cu mediul de afaceri din regiunea de nord – est ”, a declarat Diana Chihaia, Șef Departament Servicii pentru Studenți și Absolvenți din cadrul UAIC. Companiile prezente și-au arătat deschiderea privind implicarea în acest proiect și interesul față de atragerea tinerilor în Iași și formarea lor în viitori specialiști.
În perioada următoare vor avea loc și alte evenimente care aduc la aceeași masă companii prezente în Iași, pentru a consolida strategia de promovare a orașului drept centru educațional și al oportunităților în carieră. „Mă bucur să văd o astfel de inițiativă din partea companiei IULIUS. Așa cum Codecamp s-a dezvoltat, acum 11 ani, de la un simplu hackathon cu 30 de oameni, la conferințe cu mii de specialiști IT, în diferite regiuni din țară, la fel și acest program va duce la o întărire a relațiilor dintre mediul academic și cel de business. În plus, consolidarea unei comunități puternice cu oameni din industrie și mediul universitar, cu siguranță, va oferi un viitor tinerilor din regiunea noastră”, a declarat Gabriel Enea, organizator Codecamp.
Programul demarat de compania IULIUS include numeroase alte activități ce vor facilita interacțiunea dintre viitorii angajați și mediul de business, precum: conferințe, proiecte practice, caravane regionale, prezentări ale ofertei locurilor de muncă, întâlniri cu ONG-urile studențești de la diferite specializări, facilitarea unor discuții cu profesioniști din cadrul multinaționalelor prezente în Iași, evenimente de tipul „Zilele Porților Deschise”, sesiuni de training specializate și multe altele. „Studenții poate nu văd, dar este remarcabil cât de mult feedback constructiv poate rezulta din coeziunea mediului universitar cu cel de business. Însă, vor simți în curând atracția Iașului și își vor dori să își valorifice potențialul local. Este de apreciat orice program sau eveniment ce provoacă la dialog sau care ne aduce mai aproape de înțelegerea factorilor educaționali și socio-economici ce stau la baza progresului comunității noastre. Echilibrul necesar performanțelor va fi creat aducând studenții mai aproape de realitățile pieței muncii și viceversa”, a spus Adrian Murariu, Employer Branding Manager SCC Services România.
Programul este deschis colaborării cu toate companiile din oraș, care doresc să se implice în susținerea procesului de formare a specialiștilor, dar mai ales în păstrarea talentelor de top în Iași.
Aida POPA