Până la inaugurarea pasajului „Mihai Eminescu” a rămas mai puţin de o săptămână
„Prin implementarea proiectelor europene, infrastructura Iaşului cunoaşte noi dimensiuni ale modernităţii. În acest context, una dintre cele mai mari investiţii în remodelarea urbană a Iaşului o constituie realizarea Pasajului subteran „Mihai Eminescu”, element strategic în noua configuraţie rutieră a Iaşului şi simbol al dinamismului oraşului nostru şi construcţie de anvergură în peisajul urban ieşean, a cărei inaugurare va avea loc luni, 15 decembrie 2014, la ora 15.00”, a declarat primarul Gheorghe Nichita în cursul zilei de azi.
Înainte de inaugurare, şefii din Palatul Roznovanu au făcut publice noile reglementări de cirulaţie în interiorul pasajului cât şi la suprafaţa acestuia
Pietonii vor putea circula pe pasajele pietonale construite deja şi care supratraversează pasajul, atât pe zona Independenţei, cât şi pe zona Păcurari, la Biblioteca Centrală Universitară. În ceea ce priveşte şoferii, în zona pasajului, pe o distanţă de 30 de metri, atât la intrare cât şi la ieşire, nu se pot face alte manevre.
„Semnalizarea rutieră va fi completată cu un marcaj axial sub forma unei denivelări, care va permite urmărirea benzii de circulaţie cu 30 de metri înainte de intrare şi 30 de metri pe celălalt capăt. Va mai fi o semnalizare suplimentară pe parapeţii de beton, prin introducerea unor elemente de cauciuc cu indicatorul Ocolire, atât pe intrarea dinspre Păcurari, cât şi pe cea dinspre Independenţei. De asemenea, va fi urmărit un marcaj suplimentar pe latura din stânga – dinspre Păcurari spre Independenţei – pentru a nu permite virajul de stânga brusc, astfel încât să-l împiedice pe cel care părăseşte pasajul”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.
Pasajul are o înălţime de cinci metri iar viteza reglementată de traversare a pasajului este de 30 de km pe oră. Potrivit studiilor, traficul în zona Fundaţie se va îmbunătăţi cu 75%, prin darea în funcţiune a pasajului „Mihai Eminescu” prin care pot circula câte 5000 de autovehicule pe oră.
Intersecţia din piaţa Mihai Eminescu va rămâne o intersecţia în giraţie, dar nu una reglementată în sens giratoriu, ci prin semafoare şi indicatoare. Fluxul prioritar va deveni Copou coborâre spre bulevardul Independenţei, Gavril Muzicescu sau Râpa Galbenă. În schimb, şoferii care vor coborî de pe Copou şi vor face virajul la dreapta spre Păcurari vor avea indicatorul „Stop“ în buza pasajului subteran, pentru a da prioritate celor care ies din pasaj. În plus, va fi montată şi o oglindă rutieră pe trotuarul dinspre Biblioteca Centrală Universitară pentru a mări vizibilitatea.
„Virajul la dreapta dinspre bulevardul Carol spre Păcurari se va face pe banda de acces dinspre BCU şi pasaj cu reglementarea de «stop», ei fiind obligaţi să se oprească, să se asigure pentru a permite fluxului principal de circulaţie dinspre Independenţei spre Păcurari“, a mai spus Chirica.
Oficialii Primăriei au mai precizat că cele patru semafoare din intersecţie vor intra în funcţiune odată cu inaugurarea pasajului subteran şi că intersecţia va fi supravegheată de poliţişti de la Rutieră şi cei locali în primele zile de introducere a noilor reglementări de trafic.