Vaccinul care te baga in izolare! Carmen Dorobat, specialist in COVID, infectata cu noul coronavirus la câteva zile după ce s-a vaccinat
Fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, doctorul Carmen Dorobăţ, a declarat că s-a infectat cu noul coronavirus la câteva zile după ce s-a vaccinat.
Ea a declarat că şi soţul acesteia, la rându-i imunizat în această etapă dedicate medicilor, a fost confirmat pozitiv. Ambii se afla sub tratament, în izolare la domiciliu
“Am făcut un drum săptămâna trecută la București. Niciuna dintre persoanele cu care am intrat în contact nu era suspectă de COVID 19. Nu am luat infecția din spital pentru că în spital știu să mă protejez. Dar iată că euforia Sărbătorilor ne face uneori să și greșim. Deși m-am protejat mereu, nu știu cum de s-a întâmplat”, a declarat Carmen Dorobăț, medic primar în Boli Infecțioase.
Carmen Dorobăţ s-a vaccinat pe 27 decembrie. Primele simptome uşoare ale bolii au apărut în urmă cu două zile. Fostul manager consideră că simptomele şterse şi debutul uşor al bolii s-ar putea datora vaccinului.
„Simptomele de debut au fost extrem de șterse. Eu sunt o persoană vaccinată. A fost o stare subfebrilă, ceva transpirații, lipsa poftei de mâncare. Numai faptul că aveam expertiză în această infecție m-a făcut să mă testez. Nu am niciun fel de modificare importantă, nu am niciun fel de simptom zgomotos, dar boala aceasta este extrem de ondulantă ca evoluție, astfel încât trebuie să urmărim bine ce se întâmplă.”
Medicul ieşean a mai spus că, în ciuda faptul că s-a îmbolnăvit, nu pune la îndoială eficacitatea imunizării. Ea a indicat că anticorpii protectori daţi de vaccin apar abia la 10-15 zile după vaccinare.
Marius GAVRILESCU