“S-a întors iarna! Parcă suntem în ianuarie”. Zăpada de aprilie a blocat drumurile din mai multe judeţe din ţară

0
96

Ninge ca în toiul iernii în mai multe judeţe din ţară. Pe Muntele Semenic, nimeni nu mai poate urca sau coborî. Cabanierii au rămas izolaţi după ce stratul de zăpadă a ajuns la 40 de centimetri în staţiune. Iar în judeţul Suceava, sute de şoferi au fost nevoiţi să tragă pe dreapta din cauza viscolului puternic şi a vizibilităţii reduse sub 20 de metri.

De asemenea, 40 de localităţi au rămas fără curent electric din cauza vântului.

Ninsorile abundente şi vântul care a bătut cu 100 km la oră au făcut prăpăd în Suceava. Zeci de maşini au rămas blocate în trafic, iar altele au ajuns direct în şanţ.

Viscolul puternic a lăsat peste 40 de localităţi fără curent electric.

Situaţia este asemănătoare şi pe muntele Semenic unde circulatia este blocată. Nimeni nu mai poate urca sau coborâ de pe munte. Unul dintre cabanieri este revoltat pe autorităţi din cauză că nu au luat niciun fel de măsuri.

Contractele cu firmele de deszăpezire s-au incheiat pe 15 martie. Între timp Consiliul Judeţean Caraş Severin a făcut totuşi o comandă specială pentru a se interveni spre Semenic dar şi spre staţiunea Muntele Mic, unde situaţia este similară.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here