„La Vaslui, hai la Vaslui! Cine merge la Vaslui? La Târgu Frumos! Don’șoară, la Târgu Frumos?”. Zilnic, zeci de șoferi îi îmbie ca la piață pe pasagerii aflați în autogara Codreanu din Iași, singurul spațiu dintr-o metropolă de 400.000 de locuitori destinat transportului județean și interjudețean.
Atmosfera e de bazar, șoferii își racolează mușterii ca negustorii de talcioc. Microbuzele se înghesuie să încapă pe o suprafață nu mai mare decât o jumătate de teren de fotbal. Pentru „confortul” așteptării, vreo 4 – 5 bănci sunt înșirate pe lângă niște chioșcuri de tablă în care se vând bilete, bere și șaorma. În lipsa altor repere legate de orarul curselor, pasagerii se foiesc dezorientați prin curtea autogării, căutând din ochi microbuzul care să-i ducă la destinație.
Funcționând printre bălăriile ce împresoară clădirea denumită pe vremuri Vama Veche, autogara Codreanu concentrează cel mai mare număr de călători care apelează la transportul auto interjudețean. Este o poartă de intrare într-un oraș universitar, smart și duduind a înaltă tehnologie, dar care n-a reușit să construiască o autogară la standarde minime de civilizație.
În afara acestei autogări, au proliferat o sumedenie de mici stații obscure în care microbuzele preiau călătorii care merg în comunele din județ. Nu sunt autorizate de nimeni, funcționând după o lege a cererii și ofertei știută doar de pasageri și patronii mijloacelor de transport. Una este de-a lungul trotuarului din zona Oficiului Poștal nr. 2 de la Gara Mare, iar alta peste drum, la doi pași de intrarea în depoul CTP.
O altă autogară rudimentară, dotată cu un chioșc alimentar, un container care funcționează un fel de dispecer, câteva bănci și trei limbi de beton servind drept peroane funcționează în spatele magazinului AutoCenter, în Canta. Autobuzele sunt parcate pe pietriș, iar dacă plouă totul se transformă într-un maidan noroios.
Proiecte sforăitoare pentru construirea unei autogări moderne au tot fost.
În 2009, la nivelul administrației locale se vorbea de realizarea în zona Tudor Vladimirescu a unui spectaculos Centru Intermodal care urma să asigure legătura între transportul din municipiul Iaşi, cu cel din judeţ dar şi cu cel de la nivelul regiunii şi al ţării. Urmau a fi amenajate 8 peroane, două sensuri giratorii și o cale de rulare pentru tramvaie. Clădirea autogării era prevăzută cu două etaje, în care ar fi funcționat un spaţiu de tranzit, ghişee, o sală de aşteptare modernă, spaţii de relaxare pentru şoferi, scări rulante, investiția fiind evaluată la 20 de milioane de euro.
În lipsa finanțării, proiectul a căzut, iar ieșenii au trebuit să se descurce cu insalubrele autogări care aduc orașului un pronunțat damf de provincialism.
Pentru un Iași care are pretenția unei autostrăzi de miliarde de euro, conectat la Europa cu un aeroport în care tocmai s-au investit 90 de milioane de euro, lipsa unei autogări decente reprezintă o palmă grea dată omului obișnuit, care nu dorește altceva decât condiții civilizate de transport în județ, că doar nu toată lumea are treabă la Roma sau Paris.
Radu SEICARU