Cultură

Revista Timpul împlineşte 140 de ani. Caravana Timpul 140, sub inaltul patronaj al Casei Regale

By Redacția

March 15, 2016

Prestigioasa revistă de cultură Timpul împlineşte astazi, 15 martie, 140 de ani de la prima apariţie. Manifestarile prilejuite de acest moment vor culmina cu evenimentul „Menţinem cultura vie!” care va include un recital de pian susţinut de Raluca Ştirbăţ, amfitrion fiind actorul Adrian Păduraru. „Numărul din Timpul care va fi lansat astazi va avea 100 de pagini, o ediţie specială, de lux, pe două luni: februarie şi martie. Este un an special pentru revistă şi vrem să o promovăm exact aşa cum merită. Pe tot parcursul anului vom organiza Caravana Timpul 140, proiect care va consta în organizarea de conferinţe şi dezbateri în cadrul principalelor festivaluri din România, indiferent dacă vorbim de festivaluri de teatru, de film, de literatură sau de altă natură. Este un proiect demarat încă de anul trecut, dar anul acesta avem şi finanţare”, a anunţat conf.univ.dr. George Bondor, redactor-şef al Revistei Timpul. Campania se bucură de patronajul Ministerului Culturii, iar pe data de 26 martie va primi Înaltul Patronaj al Casei Regale din partea Principesei Margareta a României, custodele Coroanei române. Evenimentul se va desfăşura la Castelul Peleş.