Local

Restricții de circulație pe Sararie si in zona Palatului Culturii

By Redacția

October 15, 2023

Primăria Municipiului Iași organizează în această perioadă cea de-a XXXII–a ediție a manifestărilor reunite sub genericul Sărbătorile Iașului. Evenimentul marchează și împlinirea a 615 ani de la prima atestare documentară a Iașului.

Tradiționalul concert care încheie Sărbătorile Iașului va avea loc duminică, 15 octombrie, de la ora 19.00, în Piața Palatului Culturii, fiind susținut de:

Spectacolul de duminică, 15 octombrie, se va încheia cu un foc de artificii.

Organizarea în bune condiții a spectacolului impune o serie de modificări şi restricţii ale traficului auto, după cum urmează:

În altă ordine de idei, duminică, 15 octombrie, în intervalul orar 8.30 – 12.00, va avea loc și  resfinţirea Bisericii „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din zona Țicău – Sărărie.

Pentru buna desfășurare a evenimentului se impune închiderea / restricționarea circulației rutiere, în funcție de necesități, în intervalul orar 7.00 – 16.00, pe strada Hotin (tronsonul cuprins între strada Roșcani și strada Albineț) și pe strada Sf. Ștefan.

Marius GAVRILESCU