Economic

Reguli noi în constructii. Care sunt conditiile minime pentru obtinerea autorizatiilor de construire

By Redacția

August 11, 2016

Guvernul le va interzice primarilor și președinților de consilii județene să mai elibereze autorizații de construire dacă nu sunt siguri că garsonierele și apartamentele proiectate îndeplinesc criteriile minime legale ca suprafață și dotări. Executivul le va impune acestorasă verifice, “înainte de eliberarea autorizațiilor de construire pentru locuințe noi”, îndeplinirea exigențelor minimale privind suprafețele și nivelul de dotare a încăperilor ce compun locuințele, scrie profit.ro.

Potrivit acestor criterii, o garsonieră trebuie să aibă cel puțin 37 de metri pătrați, un apartament cu două camere minim 52 iar unul cu trei camere cel puțin 66 de metri pătrați suprafață utilă și peste 100 de metri păstrați suprafață construită, ba chiar mai mult dacă numărul locatarilor este mai mare de trei.

Prevederile se regăsesc în Legea locuinței: