Regionala Iași a SNTFC CFR Călători a lansat procedura de valorificare a șase vagoane la fier vechi. În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație, în procedură simplificată, ce are ca obiect ”Serviciul de evaluare a mijloacelor fixe din categoria material rulant remorcat (vagoane călători)”. Valoarea totală estimată a contractului este de 4.200 de lei, echivalentul a aproximativ 850 de euro.
“Se solicită evaluarea materialului rulant remorcat (șase vagoane de călători) în scopul determinării valorii actualizate a acestuia, valoare care va fi utilizată la vânzarea prin licitație publică organizată de către Bursa Româna de Mărfuri, ca preţ minim de începere a licitației. Totodată se solicită determinarea valorii reziduale a fiecărui mijloc fix. Conform normelor interne, valoarea reziduală este definită ca suma dintre valoarea materialelor refolosibile şi valorificabile (feroase, neferoase, piese turnate din fontă şi oțel etc.) şi valoarea componentelor electrice şi electronice în funcție de starea tehnică a acestora. Vizionarea în vederea evaluării se va face în prezența reprezentanților beneficiarului, care vor pune la dispoziția evaluatorului toate datele şi documentele necesare“, se arata in anuntul de licitatie.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 9 august 2023, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 9 noiembrie 2023.
Marius GAVRILESCU