A profita de drama unui refugiat care fuge din calea razboiului cu copiii dupa el, este ca si cum ai fura din cutia milei. Ei bine, exista semnale din ce in ce mai multe ca printre ieseni se regasesc si nemernici care profita de disperarea refugiatilor care ajung in Iasi. Este vorba de taximetristii care isi fac veacul la Aeroportul Iasi, la adresa carora exista mai multe acuzatii din partea unor ieseni de buna credinta carora refugiatii li s-au confesat.
Una dintre refugiatele cu copii care a ajuns la Aeroportul Iasi ar fi fost transportata la un hotel din centrul Iasului contra sumei de 50 de euro, iar o alta familie a platit 150 de lei.
Reamintim faptul ca in cursul lunii trecute, conducerea aeroportului din Iaşi a anuntat ca va schimba aceste practici, prin introducerea unui set de reguli drastice pentru taximetrişti. Practic, se propunea ca cei care abordează clienţi direct în terminal, se poartă urât sau au maşina neîngrijită, sa primeasca interdicție pe aeroport si sa plateasca si o taxa. Din practica inca curenta a taximetristilor, se pare ca masurile nu au fost inca implementate sau inca nu si-au produs efectele.
O alternativa la hotiile taximetristilor sunt cursele CTP care fac legatura cu Gara Iasi si cu Gara Socola. CTP Iași a pus la dispoziție o cursa speciala spre Gara Socola, cu plecare de la aeroport la ora 16.00, cursa care nu satisfice nevoia de mobilitate a afluxului de refugiati ucrainieni care vin pe aeroportul din Iasi.
Marius GAVRILESCU