Prof. univ. dr. Liviu-George MAHA, Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), a fost ales vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor (CNR), pentru un mandat de 5 ani. Astfel, Rectorul UAIC este unul dintre cei 17 membri ai Biroului Permanent al Consiliului Național al Rectorilor și unul dintre cei 2 vicepreședinți din Iași, alături de prof. univ. dr. Dan CAȘCAVAL, Rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.
CNR și-a ales noua conducere în cadrul întâlnirii care are loc la Cluj-Napoca, fiind organizată de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. La lucrările întâlnirii participă, alături de reprezentanți ai 65 de universități membre ale CNR, Ligia DECA – Ministrul Educației din România, prof. univ. dr. Gigel PARASCHIV, Secretar de Stat în Ministerul Educației, și CS II Andrei ALEXANDRU, Secretar de Stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Programul întâlnirii Consiliului Național al Rectorilor include dezbateri pe teme de actualitate privind învățământul superior. Printre subiectele discutate se numără noua legislație privind studiile doctorale, standardele minimale propuse de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), componența comisiilor de specialitate și a Consiliului General CNATDCU, fondurile europene dedicate învățământului superior și cercetării științifice, inclusiv cele destinate modernizării infrastructurii universitare, actele normative relevante în lucru sau în dezbatere publică, învățământul dual etc.
Aida POPA