După succesul remarcabil al concertului de deschidere a stagiunii 2023–2024, Violoncellissimo – clasic la puterea a treia, Ateneul Național din Iași aduce în atenția publicului iubitor de muzică clasică un eveniment grandios miercuri, 8 noiembrie, ora 19.00 la Sala Unirii – Cinema Victoria.
Tată și fiică, violoniștii Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, cu două dintre viorile compozitorului George Enescu – Guarneri del Gesù „Catedrala” şi Paul Kaul revin în luna noiembrie, pentru al doilea an împreună, cu Turneul Național “Vioara lui Enescu 2023” în orașe și sate din România.
Cele două instrumente au fost puse la dispoziție de Muzeul Naţional „George Enescu” în patrimoniul căruia se află.
Spectatorii prezenți la evenimentul care se va desfășura la Iași, se vor bucura și de prezența pianistului Horia Mihail alături de care Gabriel Croitoru a început seria concertelor din Turneul Național „Vioara lui Enescu la sate” acum mai bine de un deceniu. „Sunt 11 ani de când ducem muzica clasică și vioara lui Enescu în orașele și satele din România. Vreau să-mi exprim plăcerea de a cânta în compania fetei mele, Simina Croitoru, care, iată, pentru al doilea an alături de mine în acest turneu, se dovedește o importantă continuatoare a tradiției violonistice românești ce provine de la maestrul George Enescu”, a declarat Gabriel Croitoru.
„Este o bucurie pentru noi să putem găzdui evenimente de asemenea anvergură. Suntem recunoscători că publicul din Iași are ocazia de a asculta instrumentiști valoroși care cântă pe marile scene ale lumii și sunt aplaudați la scenă deschisă” a declarat Managerul Ateneului Național din Iași, Andrei Apreotesei.
Programul complet al evenimentului poate fi consultat pe pagina oficială a proiectului www.vioaraluienescu.ro sau pe www.ateneuiasi.ro.
Biletele se pot achiziționa online: https://www.ateneuiasi.ro/class/vioara-lui-enescu/ sau direct de la Casieria Ateneului Național din Iași.
Aida POPA