Răzvan Timofciuc a fost ales în funcția de viceprimar. Pentru alegerea acestuia au fost 14 voturi valabil exprimate, respectiv consilierii PNL, PMP și Timofciuc. Propunerea pentru desemnarea lui Răzvan Timofciuc a fost făcută de către primarul Mihai Chirica. „Propunerea mea, în calitate de primar, cunoscând oarecum și traiectoria politică, și conținutul discursului pe care l-a avut de-a lungul timpului, pe care nu-l putem șterge, dar asta nu înseamnă că nu putem merge mai departe, este Răzvan Timofciuc”, a spus primarul Mihai Chirica. Liderii de grup ai partidelor care au reprezentanți în Consiliul Local nu au avut propuneri.