Ieri dimineata, între orele 07:30 şi 09:30, poliţiştii locali împreună cu lucrători din cadrul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat au efectuat o razie în imobilul social situat pe strada Decebal, nr.1, în vederea identificării persoanelor care locuiesc fără forme legale, nu respectă normele de curăţenie şi convieţuire socială. Poliţiştii locali au verificat spaţiilor de locuit, ocazie cu care au fost legitimate peste 100 de locatari. În acest sens, 12 persoane care nu au putut să îşi justifice prezenţa în acest imobil au fost sancţionate contravenţional, conform H.C.L.M. Iaşi nr. 172/2002, cu privire la ocuparea fără forme legale a spaţiilor cu destinaţia de locuinţă din fondul locativ de stat sau din patrimoniul Consiliului Local. Conform actului normativ menţionat, amenzile aplicate au avut valori cuprinse între 570 şi 1.150 lei.