Razbunarea congolezilor! Primarul Chirica, amendat de CNCD pentru afirmaţii discriminatorii

0
78

CNCD a decis amendarea primarului Mihai Chirica cu 10.000 de lei pentru afirmaţii discriminatorii la adresa altor naţiuni.

Potrivit unui comunicat al CNCD, afirmaţiile făcute de Mihai Chirica reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate.

O să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şefi“, a declarat primarul Iasului, în septembrie 2019, într-un interviu acordat unui ziar local.

Fata de masura CNCD, Mihai Chirica si-a exprimat, in aceasta seara, un punct de vedere.

În primul rând, mi se pare extrem de ciudat că o astfel de sancțiune vine la peste patru luni de la difuzarea interviului în cadrul căreia au apărut declarațiile considerate discriminatorii. Oare faptul că am intrat într-un an electoral are vreo legătură cu decizia CNCD? Nu acuz, doar întreb.

În al doilea rând, permiteţi-mi să redau încă o dată împrejurările în care au fost exprimate acele declarații ce făceau parte dintr-o analiza a nivelului calitativ tot mai scăzut al nivelului de educație din România și a procentului nepermis de mare de analfabetism funcțional, confirmat la nivel internațional, inclusiv de testele PISA.

Mai exact, în cadrul interviului, am folosit o formulare mai plastică prin care am încercat să trag un semnal de alarmă referitor la deteriorarea educaţiei în România, comparând această descreştere calitativă cu eforturile pe care o serie de state le fac pentru a-şi spori gradul de civilizaţie şi cultură prin preocuparea serioasă faţă de sistemul de învăţământ, în condiţiile în care, cu foarte mulţi ani în urmă, se aflau la un nivel educațional aproape inexistent.

Practic, am vrut să subliniez faptul că este păcat ca un învăţământ de calibrul celui românesc, care a format numeroase personalităţi academice ce au schimbat lumea prin roadele cercetării lor, să rămână în urmă şi să piardă competiţia cu alte ţări aflate în plin progres educaţional cum este, de exemplu, statul Congo.

Niciodată nu am făcut şi nu voi face deosebire între oameni din punct de vedere al rasei, religiei sau apartenenţei etnice. Dimpotrivă, dezaprob ferm orice formă de discriminare, poziţionându-mă întotdeauna de partea toleranţei şi respectului uman pe care ni-l datorăm unul altuia.

În al treilea rând, voi contesta această sancțiune pe care o consider nefundamentată. În cazul în care decizia va rămâne definitivă voi plăti amenda din propriile venituri și-mi doresc ca această sumă să reprezinte o contribuție financiară la îmbunătățirea sistemului educație din România!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here