Extern

Rapperul ​​Coolio, cunoscut pentru piesa Gangsta’s Paradise, a murit la vârsta de 59 de ani

By Redacția

September 29, 2022

Pe numele real Artis Leon Ivey Jr, Coolio, muzician câştigător al premiului Grammy, a încetat din viaţă la vârsta de 59 de ani, la Los Angeles, SUA, a declarat managerul său, Jarez Posey, informează AFP, citat de Agerpres. Artistul american a fost găsit inconștient în baia unui prieten, la care se afla în vizită. Pentru că muzicianul întârzia să revină de la baie, prietenul s-a dus să verifice şi l-a găsit pe Coolio întins pe podea. Nu este clară cauza morţii lui Coolio, dar managerul său a declarat pentru TMZ că paramedicii cred că a fost vorba de un stop cardiac. Artis Leon Ivey Jr, născut pe 1 august 1963, cunoscut sub numele de scenă Coolio, şi-a început cariera în California la sfârşitul anilor ’80, dar a devenit celebru cu „Gangsta’s Paradise” din 1995, care a apărut pe coloana sonoră a filmului „Rebellious Minds”. Melodia i-a adus un premiu Grammy anul următor. Rapper, actor şi producător muzical american, Coolio a lansat piese de succes, cum sunt „Gangsta’s Paradise”, „Fantastic Voyage”, „C U When U Get There” şi „1, 2, 3, 4 (Sumpin’ New)”. Coolio a devenit interesat de gastronomie şi a lansat un serial online intitulat „Cookin’ with Coolio”, dar şi o carte de reţete culinare. În urmă cu nouă ani, Coolio povestea că s-a simțit în România ca Michael Jackson, la una dintre vizitele lui precedente în ţara noastră, în anii ’90.