Deschidere

Rapoartele Arhiepiscopiei Iasilor! Filantropie de milioane de euro si sute de biserici in constructie, numai in 2015

By Redacția

February 27, 2016

La Centrul de Conferinte Providenta din Iaşi, s-au desfăşurat astazi lucrările sedinţei anuale de lucru a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor. Întrunită sub presedintia ÎPS Mitropolit Teofan, acest organism statutar a aprobat rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial, execuţia bugetară pe anul 2015 şi bugetul eparhiei pentru anul 2016. Potrivit sintezei în date si în cifre a activitătii Arhiepiscopiei Iasilor, în anul ce s-a încheiat, ÎPS Teofan si Episcopul Vicar Calinic Botosăneanul au săvârsit slujba de sfintire, de resfintire și de punere a pietrei de temelie la 30 de biserici. Anul trecut au fost hirotoniţi 17 diaconi si  21 de preoti. La nivelul Eparhiei Iasilor există 98 de asezăminte monahale, dintre care 64 de mănăstiri şi 34 de schituri, în care se nevoiesc 1.861 vieţuitori (747 monahi şi 1114 monahii). Anul trecut, au fost aprobate 40 tunderi în monahism şi 22 rasoforii, care s-au făcut în obştile monahale din Arhiepiscopia Iaşilor, înregistrându-se si 50 de noi închinovieri (20 de fraţi și 30 de surori au primit binecuvântare de a face parte din obstile unor mănăstiri).

4 milioane de euro in filantropia de dosar  

Arhiepiscopia Iaşilor cuprindea, la finalul anului 2015, conform datelor consemnate de Sectorul administrativ bisericesc, 1.207 parohii si 10 filii, grupate în 13 protopopiate, însumând 1.162 preoți la parohii. Pe parcursul anului 2015 au intrat în fondurile Bibliotecii mitropolitane „Dumitru Stăniloae” un număr de 1.704 volume, care au fost inventariate, astfel încât fondul total existent la sfârșitul anului trecut se ridica la 129.087 de volume, dintre care 79.936 sunt prelucrate informatic.

Pe parcursul anului 2015, Tipografia Albina a imprimat, pe rotativa din dotare, ediția de Moldova a „Ziarului Lumina”, distribuit pe aria canonică a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, dar și alte publicații, 15 în total.

Pe lângă activitatea medicală, în contract cu CAS Iași și în regim de coplată de la pacienți, activitatea caritativă pe anul trecut a utilizat un buget de 439.106 lei, pentru …3.590 de beneficiari.

In total, actiunile filantropice pe care Arhiepiscopia Iasilor sustine ca le-a sustinut anul trectu se ridica la suma de 17.987.695 lei.

Sectorul patrimoniu și construcții bisericești al Arhiepiscopiei Iașilor a avut rolul de a coordona și a supraveghea întreaga activitate din acest domeniu, la finele anului trecut, fiind înregistrate un număr total de 437 de şantiere de construcție, restaurare, consolidare sau pictare.

Bugetul pe 2016, “nespovedit”!

Dintre proiectele de viitor ale Arhiepiscopiei Iasilor, in sinteza se amintesc:

  1. Construirea unui Centru mitropolitan de formare continuă la Mănăstirea Cetățuia;
  2. Deschiderea unui Colegiu pentru studentele Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”;
  3. Inițierea şi dezvoltarea de către Editura Doxologia a două colecții noi: Biblie. Liturghie. Tradiție, respectiv Teologie şi Ecologie;
  4. Reorganizarea Biroului de Presă și implementarea unei strategii de comunicare adecvate contextului social contemporan;
  5. Lansarea şi administrarea noului site web al Sectorului social-medical Diaconia;
  6. Organizarea de caravane medicale în teritoriul Arhiepiscopiei Iașilor (la mănăstiri, comunități parohiale rurale și urbane);
  7. Realizarea unui ghid pastoral pentru lucrul cu tinerii.