Apropierea alegerilor face ca unii politicieni să reapară primăvăratici în peisaj precum virușii care răbufnesc de sub ghețurile polare ce i-a ținut captivi secole la rând. Proaspeți, cu energia conservată în lungi perioade de hibernare traduse în lene absolută, ei își recapătă vocea și tupeul, ocupând cu preaplin spațiul manifestărilor publice.
Dincolo de faptul că influența și nivelul lor intelectual nu pot fi menționate decât undeva la nivelul notelor de subsol al unei ipotetice enciclopedii politice, ardoarea cu care țin să ne umple timpul prețios cu noi giumbușlucuri electorale este singura expresie care le definește implicarea in viața comunității.
Să ne uităm o țâră la Costel Alexe, președintele Consiliului Județean, personaj care încearcă să-și compenseze subțirimea discursului public cu o gestică hilară, dând din mâini și din picioare la fiecare apariție prilejuită de evenimente mai mult sau mai puțin obscure. Omul caută să iasă din derizoriu și banalitatea oratorică utilizând gesturi pe care le consideră elocvente, dar care de fapt îi sporesc alura de șmecheraș rătăcit la nivelurile înalte ale politicii. Campion al vizitelor inutile făcute la fiecare două – trei zile pe șantierul Terminalului 4, prin care ne anunța procentajul în care avansau lucrările, deseori insinuat evlavios la câte o sfințire de biserică în care pupa meticulos tot ce credea el că dă bine la enoriași, niciodată absent de la orice tăiere de panglică, gafeur de excepție în privința utilizării limbii engleze, Alexe rămâne un președinte de mâna a doua a Consiliului Județean, fără clasă, fără manieră, fără rezultate concrete.
Un alt personaj unsuros al politicii ieșene este Alexandru Muraru, șeful PNL Iași, singura sa calitate fiind aceea de a fi fratele ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru. Această fraternitate i-a permis lui Muraru să își umple pașaportul cu vize de intrare în SUA, acolo unde a găsit mereu câte un pretext care să-i justifice costisitoarele deplasări făcute pe banii românilor doborâți de inflație. Membru a numeroase comitete și comiții lipsite de relevanță pentru bunăstarea ieșenilor, regalist de mucava, băgător de seamă în orice domeniu, mai ales în cel al educației, despre care pretinde că-i este familiar, micul șef de filială liberală nu are nici un rezultat palpabil al ultimilor patru ani, ceva de care ieșeanul simplu să-și amintească și să zică, de pildă: „Da, dom’le, datorită domnului deputat Muraru s-a făcut șoseaua de centură a Iașului!”.
Despre Sorin Afloarei, minionul vicepreședinte al Consiliului Județean, nu se poate spune decât că aleargă peste tot, ca un fel de Bănel Nicoliță al administrației ieșene. Numai că nu e suficient să tot ari terenul, mai trebuie să-ți pui și creierul la o alergare ușoară, dacă nu-ți reușește sprintul. La fel ca și ceilalți fruntași liberali, marota lui Afloarei a fost de a-și face poze pe diverse șantiere, cel de la Aeroport oferindu-i această narcisistă ocazie de vreo șapte ori pe lună. Lipsit de prestanță, mediocru în discurs, acțiune, inspirație, Afloarei ar vrea să mai tragă o tură de șefie, că abia s-a dumirit și el cum e cu binecuvântările funcției înalte.
Duetul Cosette Chichirău – Marius Bodea, altădată comic, s-a destrămat în cele din urmă, pe motiv de nepotrivire de viziuni care mai de care mai fantasmagorice în privința Iașului, politicii în general. Văzând că agitația selfiurilor făcute prin Parlament nu i-a adus gloria sperată, Cosette a înțeles că popularitatea îi este în cădere liberă, drept pentru care a încercat să atenueze șocul izbirii de pământul rece al realității prin înființarea unui partid de bucătărie, numit Curaj probabil în timpul unui brainstorming făcut la beție. Cât despre Marius Bodea, omul s-a blocat de vreun an în clipuri naive turnate în mașină, de unde comentează cu oțărala unei babe care îi pute tot ce-i prin oraș. Ambii au pălăvrăgit la greu în ultimii ani, s-au afișat în ipostaze protestatare penibile, nereușind decât să se afunde și mai mult în nisipurile mișcătoare ale ratării.
Un personaj relativ straniu, mai ales prin prisma inocenței fățișe a neuronilor este și Maricel Popa, un soi de mic afacerist care a încercat să-și ungă orgoliul cu niscaiva delicatese ale puterii politice. Cu un discurs asemănător unui factor poștal din Scobinți, împleticindu-se în meandrele dicției și coerenței, Popa ar fi putut fi un membru de bază al organizației de partid Divertis. Văduvit de carismă, dar cu o încăpățânare și viclenie de neam de traistă, Popa a încercat să tragă cât s-a putut de frâiele unei filiale PSD și-așa lipsită de strălucire academică, dar eșecul nu a întârziat să apară. Pe cealaltă parte, lupul tânăr Bogdan Balanișcu încearcă să se impună în agora publică printr-un discurs de o agresivitate gratuită, crezând probabil că o voce tunătoare și cuvintele dure pot convinge ieșenii să-și îndrepte atenția spre social-democrați.
Nu putem încheia acest scurt periplu prin expoziția de chipuri inerte și ineficiente pe care le-a produs politica ieșeană în ultimii ani fără să-l driblăm un pic pe Ciprian Paraschiv, ilustrul necunoscut al fotbalului din Copou. Salvat din anonimat de o propulsare pe un post de director în Federația Română de Fotbal, Paraschiv a venit pe cai mari ca președinte la Poli Iași, unde s-a remarcat printr-o grandioasă ratare a tuturor obiectivelor clubului. Gândindu-se probabil că cine are ghinion în management sportiv are noroc în politică, Paraschiv s-a transferat la AUR, echipa de miuțe coordonată de George Simion, un alt saltimbanc al acestor vremuri. Unii ar spune că Paraschiv poate aduce dinamism în stilul de joc al auriștilor, dar omul nu s-a remarcat deocamdată prin nimic, în afară de câteva intrări prin alunecare la adversarii politici, intervenții aplaudate de o mică peluză isterizată de stilul belicos al trupei ce evoluează în echipament galben pai.
Una peste alta, așteptați-vă ca în perioada următoare toți acești politruci, dar și alții ca ei, să reapară iar la ușa dumneavoastră, să vă zâmbească prietenește, să vă ia de umăr ca pe o veche cunoștință și să vă invite la o plimbare pe minunata cale pavată de cele mai bune intenții electorale.
Puteți fi amabili, să acceptați să beți o cafea cu ei, dar când le-o fi papilele gustative mai excitate, plasați-le sub nas un mic fluturaș cu promisiunile făcute de ei în urmă cu patru ani.
Așa, pour la bonne bouche!
Paul LOVIN
