Politic

PSD si PNL au împărțit Regiunea de Nord-Est și instituțiile pe zone de influență, fix ca în Mafie.

By Redacția

November 13, 2023

Iaşul, dat deoparte pentru Bacău şi Suceava. Pentru a mulţumi clientela de partid, Guvernul Ciolacu înfiinţează două centre regionale în regiunea de Nord-Est și creşte numărul de secretari de stat.

Marea descentralizare şi marea reorganizare a instituţiilor bugetare nu face altceva decât să mai rezolve din clientela de partid. Un caz concret în acest sens este viitoarea Autoritate Regională pentru Mediu, Apelor şi Pădurilor care, în Regiunea de Nord-Est, va avea două centre regionale – unul la Bacău şi unul la Suceava. La fel şi pentru viitoarea Gardă Regională de Mediu. Concret, dacă până acum instituțiile care se vor desființa erau conduse de un număr de 4 secretari de stat și 7 subsecretari de stat, prin înființarea celor 16 instituții se crează un număr de 16 secretari de stat sau subsecretari de stat. Unde e marea debirocratizare? Şi unde e grija faţă de banii statului, în condiţiile în care mediul de afaceri este nenorocit cu taxe şi impozite majorate peste noapte?

“Iaşul, judeţul care are capacitatea de a gestiona o instituţie regională, ca resursă umană, ca experienţă, resurse materiale, este şters de pe listă pentru a face loc clientelei de partid din Suceava şi Bacău. Ruşinos. Jenant, din foarte multe puncte de vedere. Și-au împărțit Regiunea de NE și instituțiile pe zone de influență, fix ca în mafie“, a declarat Petru Movila, presdinte PMP Iasi.

La Iaşi, statul a şi cheltuit milioane de lei pentru noul sediu, unul modern, cu toate dotările, cu personal specializat, cu laborator de radioactivitate, centru de calibrare pentru echipamentele din reţeaua de monitorizare a calităţii aerului din 11 judeţe, adică atât pentru Regiunea de Nord-Est, cât şi pentru Sud-Est. Pe lângă aceste aspecte tehnice legate de activitatea și experiența APM Iași, plus specificul socio-economic şi de mediu al celui mai mare judeţ din România ca număr de locuitori, trebuie menţionat şi că, în acest mare centru universitar se pregătesc specialişti în domeniul mediului la trei universităţi, cu specializări variate.

“Singurul criteriu luat în calcul de PSD şi PNL este doar cel politic. Sinecurile să trăiască şi proştii să plătească taxe şi impozite majorate pentru îndestularea clasei politice. Cer președinților PSD și PNL Iași să se trezească și să intervină în favoarea Iașului. Este momentul să arate lui Ciucă și lui Ciolacu faptul că noi, ieșenii, contăm. Dacă ei vor să facă din Iași nimic este cazul să spunem nu“, a mai precizat Petru Movila.

Radu SEICARU