Local

Proiectul ”Sfănta Maria” a obtinut toate aprobarile pentru contractarea finantarii de 27 milioane euro

By Redacția

October 16, 2017

Proiectul „Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași”, depus în vederea finanțării prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, se află pe ultima sută de metri, acesta primind toate aprobările premergătoare semnării de către reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Consiliului Județean Iași.

Valoarea totală a investiției este de 121.476.132,86 lei (inclusiv TVA) adică aproape 27 milioane euro contribuția Consiliului Județean fiind de 33.250.668,77 lei.

Deși după depunerea proiectului, au existat voci care au contestat necesitatea realizării acestuia, ba mai mult, unii chiar au încercat pe diverse căi blocarea, suntem foare aproape de semnarea documentelor pentru primirea banilor necesari investiției. Este adevărat că la nivel regional acest proiect va lua aproape 70% din suma alocată regiunii de nord-est dar trebuie să ținem seama de importanța acestui spital și de faptul că aici sunt transferați copii și din județele vecine. Pacienții trebuie să aibă cele mai bune condiții de tratament deoarece acum unitatea medicală arată deplorabil, iar în acest sens am primit nenumărate sesizări din partea părinților și nu numai, a spus Maricel Popa, Președintele Consiliului Județean Iași.

Spitalul ”Sfânta Maria” este singura unitate medicală multidisciplinară care asigură servicii unice pentru segmentul de vârstă 0-18 ani, din întreaga Moldovă și reunește aproape toate profilele medicale, deservind peste 800 de mii de copii, potențiali pacienți.

Semnarea proiectului și alocarea sumelor vor face posibilă creșterea eficienței energetice a celor 3 corpuri componente ale clădirii în care funcționează Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii.

Se vor realiza lucrări de izolare termică a fațadei, înlocuire a tâmplăriei, izolarea termică a planșeului peste subsolul neîncălzit, realizarea sursei de răcire pentru saloane, săli tratamente, săli de operație, cabinete medicale. Va fi instalat un sistem de panouri solare ca formă alternativă de producere a agentului termic necesar obținerii apei calde de consum, se vor face lucrări de modernizare a instalațiilor de iluminat, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri cu eficiență energetică ridicată.

Clădirea în care funcționează unitatea medicală a fost dată în folosință în anul 1970 și are o arie construită la sol de 2817 mp, și o suprafață utilă de 18.668,38 mp.

Marius GAVRILESCU