Perioada Sărbătorilor de Iarnă impune o serie de modificări în programul municipalităţii şi al societăţilor furnizoare de servicii publice. Astfel, conform reglementărilor legale, Primăria Municipiului Iaşi nu va asigura program cu publicul între 25 și 27 decembrie 2019, respectiv între 1 și 3 ianuarie 2020. Primăria Municipiului Iaşi va avea program normal de lucru în zilele de 30 și 31 decembrie 2019.
În ceea ce priveşte taxele și impozitele locale, acestea pot fi plătite de către ieşeni și între Crăciun și Anul Nou. Astfel, serviciul public de încasare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului local nu va lucra între 25 și 27 decembrie 2019, respectiv între 1 și 3 ianuarie 2020. În zilele de 30 și 31 decembrie 2019 obligațiile la bugetul local pot fi achitate între orele 8.30 și 18.30. Începând cu ziua de 6 ianuarie 2020 toate impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului local inclusiv cele aferente anului 2020 se vor încasa în regim de program normal, respectiv zilnic între orele 8.30 și 16.30, cu excepţia zilelor de joi, când programul este între orele 8.30 și 18.30.
Pentru sesizarea oricărui incident care priveşte siguranţa cetăţeanului și ordinea publică, dispeceratul Poliţiei Locale Iaşi poate fi sesizat la numărul de telefon disponibil non-stop 0232.232.099.
Citadin SA va asigura programul de permanenţă, angajaţii societăţii răspunzând solicitărilor privind starea drumurilor sau eventualele probleme legate de deszăpezire la numerele de telefon 0232.236.000 şi 0751.048.339.
În ceea ce priveşte Termo – Service SA, în perioada Sărbătorilor plăţile online vor putea fi făcute fără nici un fel de restricţii pe www.tsiasi.ro. Dispeceratul non-stop al Termo – Service SA poate fi apelat la numărul de telefon 0740.515.151.
Salubris SA va avea program de lucru normal în această perioadă, iar eventualele sesizări legate de curățenia orașului pot fi făcute apelând la numerele de telefon 0232.276.244 și 0232.279.638.
Veolia Energie Iaşi SA va asigura program de permanenţă, numărul de contact al societăţii fiind 0232/232.360.
Şi Servicii Publice SA va funcţiona în regim de permanenţă în perioada Sărbătorilor de Iarnă, asigurând numărul de angajaţi şi utilaje necesare intervenţiilor din acest interval de timp. Eventualele probleme pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.267.392.
În intervalul 25 decembrie 2019 – 6 ianuarie 2020, Compania de Transport Public SA va asigura serviciul de transport în comun cu un program adaptat cerinţelor specifice acestei perioade. Astfel, în perioada menționată vor circula 64 de autobuze, 34 de tramvaie și un microbuz, în zilele de sâmbătă și duminică numărul acestora urmând să crească la 78 de autobuze, 45 de tramvaie și 1 microbuz. În data de 31 decembrie 2019 mijloacele de transport vor circula până la ora 22.30, iar pe 1 ianuarie 2020 începând cu ora 12.30.
Orice aspect privind activitatea Companiei de Transport Public SA va putea fi sesizat la numărul de telefon 0232.267.772.
Marius GAVRILESCU