În primele 8 luni ale anului 2018, la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Iaşi din cadrul Primăriei Municipiului Iași s-au înregistrat un număr de 45.411 de cereri, din care 39.600 au fost pentru cărţi de identitate, 2.140 pentru cărţi de identitate provizorii şi 3.671 pentru viza de reşedinţă. În perioada similară a anului 2017 au fost primite 42.442 de cereri.
Principalele motive în baza cărora s-au eliberat noi acte de identitate au fost: expirarea termenului de valabilitate(20.334), schimbarea domiciliului(13.940), împlinirea vârstei de 14 ani(3.595) şi pierdere(3.922).
„Cea mai aglomerată perioadă a fost, şi în acest an, perioada estivală, când am primit 12.496 de cereri, 6.187 în iulie, respectiv 6.309 în august. Termenul de soluţionare a cererilor a fost de maxim 7 zile lucrătoare. Îmbucurător este faptul că tot mai mulţi cetăţeni români din străinătate au înţeles că nu trebuie să se mai prezinte personal, ci pot obţine un nou act de identitate şi pe bază de procură, eliberată de Misiunea Diplomatică a României din străinătate. Pe de altă parte, ieşenii preferă noile tehnologii (programarea online sau plata prin sms) şi vin din timp să solicite schimbarea actului de identitate, înainte de a expira”, a declarat Marius Bodoga, director executiv DLEP Iaşi.
945 de acte de identitate au fost eliberate pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate care au obţinut actul de identitate fără a mai fi prezenţi personal, ci prin împuternicit pe bază de procură specială, faţă de 730 în 2017.
Prin intermediul staţiei mobile au fost puse în legalitate 360 de persoane aflate în imposibilitatea de a se deplasa, iar 40 de acte de identitate au fost eliberate persoanelor aflate în detenţie la Penitenciarul Iaşi.
Reamintim, că în cazul expirării termenului de valabilitate a actului de identitate, cetăţenii se pot prezenta să depună cererea cu cel mult 180 de zile înainte, dar nu mai puţin de 15 zile. În această situaţie, există posibilitatea păstrării de către titular a vechiului act de identitate aflat în termen de valabilitate, până la emiterea noii cărţi de identitate.
În perioada de referinţă au fost înregistrate 16.280 de programări online pe site, restul cererilor fiind depuse pe baza bonurilor de ordine eliberate zilnic la sediul Serviciului. De la implementarea plăţii prin SMS, 650 de cetăţeni au preferat acest mod de plată.
Marius GAVRILESCU