Compania de Transport Public (CTP) a anunţat un program special pentru perioada 31 decembrie – 2 ianuarie 2018. În ultima zi a anului, la stradă vor fi scoase doar 49 de tramvaie, 75 de autobuze şi trei microbuze, mijloacele de transport urmând a fi retrase începând cu ora 21,30.
Potrivit reprezentanţilor CTP, în aceeaşi zi, de la ora 18.30, circulaţia vehiculelor prin Piaţa Palatului Culturii va fi restricţionată, în contextul organizării spectacolului de Revelion. În consecinţă, tramvaiele 1 şi 13 vor circula prin Tudor Vladimirescu, traseul 8 de tramvai va fi suspendat, pe traseul 9 vor fi introduse autobuze, iar autobuzele de pe traseele 9, 28 şi 41 vor circula pe str. Sf. Lazăr.
În prima zi a anului 2018, circulaţia mijloacelor de transport în comun va fi reluată începând cu ora 12.30, la stradă urmând a fi scoase 37 de tramvaie, 61 de autobuze şi două microbuze. Pe 2 ianuarie, CTP va mări numărul vehiculelor de pe trasee la un nivel asemănător celui de pe 31 decembrie, urmând ca, de pe 3 ianuarie, mijloacelor de transport că circule conform planificării normale.
Marius GAVRILESCU