Local

Profesori ai Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”, premiati de Academia Romană

By Redacția

December 10, 2021

Trei profesori de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) au fost premiaţi de Academia Română în cadrul ceremoniei care recunoaște cele mai bune lucrări și prezențe culturale și științifice românești realizate de-a lungul anului 2019. Evenimentul a avut loc miercuri, 8 decembrie 2021, în format hibrid. Prof. univ. dr. Ioan Alexandru TOFAN din cadrul Departamentului de Filosofie al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice a fost distins cu Premiul „Dumitru Stăniloaie”, domeniul Teologie, pentru lucrarea „Omul lăuntric. Andrei Scrima și fizionomia experienței spirituale”. În domeniul Științe Geonomice, Premiul „Ludovic Mrazec” a fost acordat Prof. univ. dr. Crina MICLĂUȘ de la Departamentul de Geologie și Asist. univ. dr. Anca SESERMAN, Departamentul de Geologie din cadrul Facultății de Geografie și Geologie, pentru lucrarea ”When a mudstone was actually a “sand”: Results of a sedimentological investigation of the bituminous marl formation (Oligocene), Eastern Carpathians of Romania”. Lucrarea îi mai are ca autori pe Juergen SCHIEBER, Bei LIU și Juan TENG din Statele Unite ale Americii. Premiile Academiei Române se acordă oamenilor de ştiinţă şi litere, artiştilor români, din ţară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea şi opera lor, la dezvoltarea culturii şi ştiinţei româneşti. Aida POPA