Profesionalizarea hotilor din asociatiile de proprietari! Haosul din asociatii, reglementat prin noi conditii de atestare a administratorilor

0
102

Municipalitatea intenționează să adopte un regulament privind procedura de atestare a administratorilor de condominii.
Documentul are două anexe, din care una pentru persoane fizice, iar cealaltă pentru persoane juridice. Atestatul se eliberează pentru o perioadă de patru ani și poate fi suspendat sau retras, ca urmare a unei hotărâri definitive, în cazul în care instanţele judecătoreşti competente au stabilit existenţa unui prejudiciu cauzat de administrator, iar în cazul persoanelor fizice inclusiv de către autoritatea emitentă, la propunerea motivată a Serviciului Asociații Proprietari al Primăriei Municipiului Iași.
Menţinerea în funcţie a unui administrator neatestat sau angajarea de către comitetul executiv (preşedinte) al asociaţiei de proprietari a unui administrator neatestat atrage după sine aplicarea de sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 196 / 2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor. Desfăşurarea de către persoane fizice sau juridice a activităţii de administrare a condominiilor fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legea menționată se sancţionează cu amendă cuprinsă între 5.000 lei și 10.000 lei.
Pentru obţinerea atestatului de administrator condominii, candidatul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a. să aibă domiciliul / reședința în Municipiul Iaşi;
b. să aibă capacitate deplină de exercițiu (minim 18 ani);
c. să ateste, prin cazierul judiciar, că nu a suferit nicio condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracțiune de natură economico-financiară;
d. să nu înregistreze debite la bugetul local;
e. este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei de administrator condominii, fapt confirmat în scris de medicul de familie;
f. a absolvit un curs de formare profesională continuă în domeniul de activitate administrator condominii, organizat în condiţiile legii.
Pentru a fi autorizate în vederea desfășurării activității de administrare a condominiilor pe raza Municipiului Iași, persoanele juridice specializate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a. să fie înființate şi înregistrate potrivit legilor române şi reprezentate de organele de conducere ale acestora;
b. sa aibă punct de lucru în Municipiul Iasi;
c. să nu fi intrat în procedura insolvenței, conform legislaţiei în vigoare specifice;
d. să nu înregistreze datorii restante la plata contribuţiilor datorate bugetului de stat şi bugetului local;
e. să aibă ca obiect de activitate administrarea condominiilor (conform Legii 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor);
f. să facă dovada raporturilor juridice (prin contract individual de muncă) cu persoane fizice atestate în condițiile Regulamentului privind procedura de atestare a administratorilor de condominii – persoane fizice;
g. să dovedească că au bonitate, respectiv rentabilitate, lichiditate şi solvabilitate, după caz;
h. să facă dovada aplicării şi respectării Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecția persoanelor, în sensul protejării punctelor de încasare stabilite prin contract şi a transportului de valori;
i. să facă dovada unui număr de minim un angajat încadrat cu normă întreagă la 1.000 de apartamente administrate, care să dețină atestat de administrator condominii aflat în termen de valabilitate;
j. să aibă angajată minim o persoană fizică cu minim patru ore/zi pentru funcţia de casier la fiecare punct de încasare, în condițiile prevăzute de Legea 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice şi Decretul 209 / 1976.
Regulamentul va intra în vigoare după aprobarea de către Consiliul Local, un proiect în acest sens figurând pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 29 decembrie 2021.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here