Procesiune inedita in vreme de epidemie! Racla cu moastele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi, scoase in procesiune prin Moldova

0
100

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iași va ajunge, duminică, la Botoșani, în cadrul unei procesiuni neobișnuite. Sfânta Cuvioasă Parascheva va trece prin municipiul Botoșani și prin mai multe localități din județ într-o procesiune care va avea loc, în mod neobișnuit, cu autovehicule.

Decizia aparține mitropolitului Moldovei, ÎPS Teofan, care, în contextul epidemiei de coronavirus, vrea să vină în întâmpinarea nevoilor religioase ale credincioșilor din Botoșani.

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva va intra în Botoșani duminică dimineață, la ora 9.30, prin Santa Mare și va trece prin localitățile Ilișeni, Dămideni, Românești, Bobulești, Bădiuți și Ștefănești.

La ora 10.00 se va pleca din Ștefănești spre Guranda, Trușești, Drislea, Vânători, Silișcani, Victoria Stăuceni și va ajunge la Botoșani.

În intervalul 11.00- 15.00, Cuvioasa Parascheva va trece pe lângă mai multe biserici din municipiul Botoșani, urmând ca apoi să părăsească județul pe la Mănăstirea Sfânta Cruce de la Lebăda, Mănăstirea Zosin și prin localitățile Copălău, Nicolae Bălcescu, Flămânzi, Prăjeni, Miletin.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here