Primăria Iași a eliberat două certificate de urbanism pentru construire unui centru comercial Kaufand și amenajarea sensului giratoriu de pe șos. Nicolina.
„Construire centru comercial, amenajare parcare, amenajare acces auto și pietonal, amenajare mijloace publicitare și împrejmuire”, este obiectul certificatului 2141/2023, în timp ce un alt act (2142/2023) presupune „amenajare sens giratoriu”.
Astfel, sunt create premisele ca autorizația de construire să fie emisă în curând, ceea ce ar duce la situația în care lucrările la supermarket să înceapă în cursul anului viitor.
Amplasamentul viitorului magazin Kaufland se află în vecinătatea Centrului Expozițional Moldova. Potrivit APIX.ro, față de alte supermarketuri ale Kaufland din oraș, cel din CUG va arăta diferit: va fi amplasat în demisol, iar locurile de parcare vor fi amenajate pe acoperiş. Astfel, la demisol va fi centrul comercial, la parter (nivel parţial) va fi accesul, iar la etaj (tot nivel parţial) vor fi spaţii comerciale de închiriat. Proiectanții au identificat o astfel de soluție întrucât există o diferență de nivel.
Kaufland mai are în pregătire trei proiecte la Iași: centrul comercial din Galata, construirea unui parc de retail la fosta Moldomobila și amenajarea unui centru logistic la Miroslava.
Marius GAVRILESCU