Primul jandarm roman, în misiune internaţională în Haiti

0
95

Căpitanul Fărcaş Silviu din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov va pleca la sfârşitul acestei săptămâni în Republica Haiti, pentru a participa la Misiunea Organizaţiei Naţiunilor Unite de Stabilizare din Haiti.
Este pentru prima dată când un reprezentant al Jandarmeriei Române va desfăşura o misiune internaţională în Republica Haiti. Ofiţerul a fost desemnat să participe la această misiune în urma unui examen susţinut în faţa unei comisii internaţionale de experţi din cadrul ONU.
Examenul de selecţie s-a desfăşurat în limba franceză şi a presupus o bună cunoaştere a cadrului legislativ şi organizatoric specific misiunii ONU Pe lângă cunoştinţele teoretice, ofiţerului i-au fost testate abilităţile şi capacitatea de răspuns în situaţii de criză, tragerea cu armament şi conducerea de autovehicule.
În cadrul acestei noi misiuni, cu durata de un an de zile, ofiţerul Jandarmeriei Române va fi monitor de poliţie civilă al ONU, având atribuţii în domeniul instruirii, reformării şi monitorizării sistemului naţional de poliţie din Republica Haiti. De asemenea, ofiţerul va participa la misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.
Premergător selecţiei organizate de reprezentanţii ONU, căpitanul Fărcaş Silviu a absolvit Cursul Internaţional de Monitor ONU la Institutul de Studii pentru Ordine Publică din cadrul Academiei de Poliţie.
Căpitanul Fărcaş Silviu este căsătorit, are un copil şi este absolvent al Academiei de Poliţie, promoţia 2005.
Misiunea Organizaţiei Naţiunilor Unite de Stabilizare din Haiti (MINUSTAH) a fost constituită la data de 1 iunie 2004, prin Rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU nr. 1542.
Cutremurul devastator din 12 ianuarie 2010, care a produs peste 22.000 de morţi (inclusiv 96 de monitori ai ONU), a declanşat o criză economică şi de infrastructură majoră în Haiti. Consiliul de Securitate, prin rezoluţia 1908 din 19 ianuarie 2010, a aprobat recomandarea de creştere a forţelor din MINUSTAH, astfel încât să fie sprijinite imediat recuperarea, reconstrucţia şi stabilitatea din interiorul ţării.
După alegerile prezidenţiale din 2011, misiunea şi-a reluat mandatul iniţial şi anume menţinerea unui mediu sigur şi stabil în plan intern, promovarea procesului politic, consolidarea instituţiilor din cadrul Guvernului Haitian, întărirea instituţiilor de aplicare a legii, promovarea şi protejarea drepturilor omului.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here