Liga Studenților Agronomi și Veterinari (LSAV) din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) va organiza primul Bal al Bobocilor, după ridicarea restricțiilor impuse de pandemie. Astfel, cea mai așteptată petrecere organizată de către studenți va avea loc pe 14 aprilie 2022, după o pauză de doi ani.
„Balul Bobocilor este coordonat de LSAV și de câte un reprezentant de la fiecare facultate, care și-a format propria echipă ce se ocupă de buna organizare și de repetițiile premergătoare evenimentului. Ne dorim să aducem împreună cât mai mulți studenți, colegi, având în vedere că după o perioadă de pandemie mulți dintre noi ne-am distanțat și pare că am uitat să interacționăm între noi. Inițiativa aparține nouă, reprezentanților LSAV, cu susținerea conducerii Universității, care ne-am hotărât ca balul bobocilor să se desfășoare totuși în acest an, în luna aprilie”, a transmis Adriana Trandaf, președintele LSAV.
Studenții organizatori promit că Balul Bobocilor USV Iași din acest an va reveni cu forțe proaspete, mai fastuos, mai dinamic și mai elegant, iar pentru toate acestea ei s-au asigurat că la eveniment vor fi prezenți și invitați speciali, precum celebra artistă JO & Band. Mai precizăm că unul dintre cei mai celebri ieșeni, Daniel Buzdugan, va crea o atmosferă de neuitat, prezentând Balul Bobocilor USV Iași 2022 care va avea loc la Elysium, Ciric.
Aida POPA