Municipalitatea ieşeană a prezentat alături de reprezentanţi ai poliţiei, jandarmeriei şi inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, planul de măsuri pentru păstrarea ordinii publice pe parcursul Sărbătorilor Iaşului. Vor fi mobilizate patrulele poliţiei locale şi a poliţiei naţionale pentru preîntâmpinarea infracţiunilor atât în zona centrală cât şi în cartiere, iar pentru intervenţii de urgenţă vor fi pregătite echipajele SMURD şi cele de pomperi. Pentru îndrumarea pelerinilor, vor fi înfiinţate, din 10 octombrie, trei puncte de informare, destinate vizitatorilor Iaşului. Acestea vor fi situate pe pietonalul Ştefan cel Mare, în zona Palas şi în zona Gării, aici fiind disponibile informaţii cu privire la evenimentele programate, accesul la punctele de interes, dar vor putea fi semnalate şi situaţiile care necesită prezenţa forţelor de ordine. De asemenea, în perioada sărbătorilor vor fi suplimentate echipele de poliţişti rutieri pentru fluidizarea traficului şi evitarea blocajelor. Sâmbătă 10 octombrie este aşteptată sosirea a 150 de autocare cu aproximativ 7000 de pelerini, ceea ce va impune blocarea circulaţiei pe Splai Bahlui mal stâng pentru a permite accesul pelerinilor către Catedrala Mitropolitană. „Facem un apelm către cetăţenii municipiului să aibă îngăduinţă pentru pelerini, să-i dirijeze spre locurile unde doresc să ajungă, să-i găzduiască dacă au posibilitatea”, a declarat Mihai Chirica, viceprimar cu atribuţii de primar.