Primii beneficiari ai programului de sustinere a antreprenorilor locali „GO LOCAL” si-au inaugurat locatiile in proiectele IULIUS. Înscrierile continua

0
92

Compania IULIUS continuă programul Go Local, prin care sprijină business-urile locale, aflate la început de drum, să acceseze reţeaua sa de centre comerciale. Primii beneficiari au deschis deja locaţii, alţii au participat la târguri, iar mulţi se află în etapa finală de semnare a parteneriatului. Antreprenorii locali interesaţi pot aplica online, accesând: www.iuliuscompany.ro/golocal.
Peste 150 de mici întreprinzători s-au înscris, până în prezent, în programul Go Local, pe care compania IULIUS l-a demarat în toamnă. Campania îşi propune să îi încurajeze pe antreprenorii locali ce nu au mai fost prezenţi în centre comerciale sau mall-uri să intre în proiectele IULIUS, oferindu-le o serie de avantaje. Programul este implementat în cele două ansambluri mixte ale companiei, Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara, dar şi în reţeaua Iulius Mall din Suceava, Iaşi şi Cluj-Napoca. Obiectivul este de a creşte numărul de retaileri activi şi, din acest program, în cinci ani să se dezvolte noi reţele de antreprenori la nivel naţional.
Producători de articole artizanale sau cosmetice organice, mici întreprinzători din HORECA şi din entertainment, florării, producători apicoli, magazine cu produse pentru copii, antreprenori din domeniul serviciilor sunt câteva dintre profilurile celor care s-au înscris în program. Pe lângă prezenţa în cele mai importante centre comerciale din România, Go Local le oferă celor selectaţi beneficii precum scutirea temporară de la plata chiriei sau reduceri, flexibilitate la durata contractului, campanii de promovare, consultanţă şi, cel mai important, vizibilitate şi clienţi mai numeroşi.
Interesul este foarte mare şi, de curând, au fost inaugurate primele două locaţii, 20 de aplicanţi se află în etapa finală de semnare a parteneriatului, iar alţii au participat la târguri.
Vlad Giurgica a deschis, la începutul lunii decembrie, în ansamblul Palas Iaşi, prima locaţie Caffe Alé dintr-un proiect de retail, după alte trei în parcurile din oraş. Întors acasă după 17 ani petrecuţi în Italia, Vlad şi-a investit economiile într-un concept inedit de cafenea mobilă, sub forma unei triciclete.
Publicul a fost curios să afle cum facem o cafea atât de bună pe un spaţiu atât de mic. Am fost primiţi cu încredere şi ne-am dorit să fim prezenţi şi în inima oraşului, în ansamblul Palas. Programul Go Local este o mână de ajutor pentru cei care vor să pornească o afacere cu un cost mai mic, fiind o iniţiativă bine venită, mai ales în această perioadă dificilă”, spune antreprenorul.
În parcul Palas, Caffe Alé îi întâmpină pe clienţi într-o locaţie mai mare, cu multe specialităţi delicioase de cafea 100% arabica, freddo sau caldă, ceaiuri, limonadă, fresh-uri şi vin fiert. Preparatul altfel din meniu îl reprezintă cafeaua sau ciocolata caldă savurată într-un pahar comestibil, dintr-o napolitană specială. Şi pentru că ştie cât de importantă este susţinerea la început de drum, Caffe Alé comercializează vara, în locaţile sale, zmeură proaspătă, de la un producător local.
După ce a devenit mamă, clujeanca Tunde Szabo a căutat modalităţi prin care să-şi suplimenteze bugetul, lucrând de acasă. Pentru că dintotdeauna i-a plăcut să creeze diverse lucruri artizanale, iar soţul este actor la teatrul de păpuşi, după mai multe încercări a ajuns să confecţioneze marionete de tip Muppets. Aşa a luat fiinţă „Ferma de Păpuşi”, marionetele fiind comercializate mai întâi la târguri şi pe online, iar din luna decembrie şi în Iulius Mall Cluj, după ce a fost selectată în programul Go Local.
Am văzut pe online o reclamă şi am aplicat. Sunt foarte fericită că pot beneficia de program, este un ajutor deosebit, mai ales în timpurile acestea, când totul este nesigur. Primele zile au fost foarte bune, clienţii s-au bucurat şi au profitat că au găsit marionete la insula noastră. Procesul de selecţie a fost unul facil şi le mulţumesc celor de la Iulius Mall care au văzut fantezie în produsele mele”, spune Tunde Szabo.
Alţi mici afacerişti au fost încurajaţi să îşi facă vizibile produsele prin participarea la târgurile din proiectele companiei IULIUS din ţară. Este şi cazul „Asociaţiei Producătorilor locali: Produs în Iaşi”, care, în această perioadă, participă, pentru a doua oară în trei luni, la un târg în ansamblul mixt Palas. Asociaţia promovează, la târgul de Crăciun din Atriumul Palas Mall, o comunitate formată din 10 producători locali din domenii diferite, precum: panificaţie, bere, paste făinoase şi ciocolată artizanală, vinuri, miere, dulceaţă, ceaiuri şi zacuscă, produse din lavandă şi jucării din lemn.
Go Local se înscrie în strategia de sustenabilitate a companiei – IULIUS în comunitate – care are în centru aspectele de mediu, investiţiile în oameni şi comunitate, cu accent pe cele mai bune practici în guvernanţa corporativă şi de etică în afaceri. Business-urile care finalizează procesul de selecție beneficiază de măsuri de susținere personalizate, cum ar fi scutirea temporară de la plata chiriei şi reduceri între 25 – 50%, flexibilitate la durata contractului, precum şi campanii de promovare şi consultanță integrate, pachete de beneficii care pot ajunge până la o valoare totală de maximum 10.000 de euro.
IULIUS sprijină antreprenoriatul local inclusiv prin dezvoltarea celor 300.000 mp de retail din cinci proiecte, ponderea chiriaşilor locali fiind de peste 16%, iar a celor naționali, de aproximativ 20%.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here