Odata cu intrarea in vigoare a starii de alerta, pe data de 15 mai, la Iasi se vor deschide si terasele pentru activitățile de alimentație publică. Edilul Iasului a anuntat ca toți proprietarii acestora au fost deja notificați despre acest lucru.
“În funcție de noile reglementări ale Guvernul României după 15 mai, dorim să creștem suprafețele teraselor, până la dublarea lor, fără a mai mări chiriile. Introducerea unui plan de investiții suplimentar față de cel de față este mai mult decât necesară. La începutul mandatului am făcut primul împrumut, cel prin care au fost procurate cele 100 de autobuze noi. Ulterior, în toți cei patru ani de mandat, nu am avut nicio creștere de taxe locale, nicio creștere a sarcinilor publice pe cetățenii municipiului Iași, dar am avut o creștere progresivă a investițiilor. Nu intenționăm să creștem impozitele și taxele în perioada următoare, ci dorim repornirea cât mai rapidă a motorului economic”, a declarat edilul.
În context, primarul Mihai Chirica a oferit exemplul platformei Fortus, întinsă pe 23 hectare, care poate fi folosită de orice agent economic fără a plăti taxe timp de 10 ani.
Marius GAVRILESCU