La mai bine de trei săptămâni de când zace pe patul de spital, Gabriel Cotabiță a deschis ochii și, conștient, a spus primnele lui cuvinte, readucând speranța în inima fiicelor și a mamei sale. Conform unor apropiați ai familiei, Gabriel Cotabiță a început să dea primele semne că este conștient și că priveziunile cu privire la recuperarea lui au fost prea pesimiste. Cântărețul, care a suferit, în urmă cu trei săptămâni un atac care l-a lăsat fără puls timp de mai bine de un sfert de oră, a dat primele semne că este conștient. Iar primele cuvinte pe care le-a spus au fost și cele care i-au făcut pe toți cei care se aflau acolo să plângă de fericire. ”Eliza, Eliza, unde ești?”, au fost cuvintele pe care le-a spus artistul în momentul în care și-a revenit, pentru câteva minute, din starea comatoasă în care era afundat, solicitând astfel să își vadă fiica de care este atât de atașat, scrie spynews.ro. Apoi, cântărețul ar mai fi reușit, cu greu, să spună că are dureri mari, fără să răspundă însă și la întrebările cu privire la ce anume îl durea.