Compania de Transport Public Iași a demarat o anchetă internă cu privire la accidentul care a avut loc în zona Dacia. Împreună cu reprezentanții Primăriei Iași vor fi efectuate verificări pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs incidentul și tragerea la răspundere a tuturor celor care se fac vinovați. Pe data de 17.06.2021, în jurul orei 15.35, autobuzul cu număr de parc 1949, de pe traseul 5, a acroșat un pieton pe trecerea de pietoni de la Bicaz, sensul de mers spre Dacia.
Comisia internă care verifică accidentul din zona Dacia s-a reunit de urgență și a vizualizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din mijlocul de transport. Din acestea se obervă că șoferul a preluat autobuzul cu număr de parc 1949 de la garaj la ora 13 și a plecat pe traseul 5. A efectuat o cursă, iar la rondul de la Țuțora – care este capăt de traseu, apare în imagini urcând în mijlocul de transport cu o sticlă de bere. Acest lucru se întâmpla în jurul orei 15.00 (ora suprinsă în imagine nefiind corelată cu timpul real). Accidentul s-a produs la ora 15.35, pe trecerea de pietoni de la Bicaz, sensul de mers spre Dacia, unde a fost acroșat un pieton. Imaginile au fost puse la dispoziția organelor de anchetă.
Totodată, reprezentanți ai Companiei de Transport Public Iași s-au deplasat la spital pentru a se interesa de starea victimei și a oferi orice ajutor este necesar.
„Ne declarăm consternați și surprinși de gestul iresponsabil al șoferului care contravine tuturor normelor de muncă ce se aplică la nivelul întregului colectiv al CTP Iași. Manifestăm toleranță zero cu privire la consumul de alcool în timpul orelor de serviciu, find prevăzute sancțiuni drastice pentru astfel de abateri. Punem pe primul loc atât siguranța călătorilor cât și a celorlalți participanți la trafic și ne disociem de orice act care contravine acestor principii. Vom inăspri controalele și reevalua procedurile interne, astfel încât astfel de incidente să nu se repete”, a declarat Cristian Stoica, directorul CTP Iasi.
Măsuri severe în cazul accidentului în care a fost implicat un autobuz CTP
Primarul Mihai Chirica a cerut un control urgent, urmat de măsuri imediate și severe în urma accidentului în care a fost implicat un autobuz al Companiei de Transport Public (CTP) Iași. Edilul-șef a cerut conducerii CTP să facă verificări și să îi prezinte de urgență un raport în legătură cu împrejurările în care s-a produs accidentul soldat cu rănirea unei persoane tinere.
Primarul a dispus și constituirea unei comisii de anchetă la nivelul municipalității care să controleze modalitatea în care șoferii și vatmanii sunt verificați la intrarea pe traseu și în timpul activității. Controalele vor fi făcute în colaborare cu Poliția Rutieră, iar rezultatele vor fi comunicate public în cel mai scurt timp cu putință.
Edilul-șef a dispus conducerii CTP identificarea tuturor celor care se fac vinovați de producerea acestui accident, de la șoferi până la șefii și responsabilii de traseu și de siguranța circulației.
Marius GAVRILESCU