Primarul si secretarul comunei Dobrovăt, trimisi în judecată de procurorii DNA pentru fraudare de fonduri europene

1
99

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Cătălin-Iulian Martinuş, primar al comunei Dobrovăţ, judeţul Iaşi, pentru mai multe infracţiuni într-un dosar de fraudare de fonduri europene.

El este acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni), fals intelectual, în formă continuată (16 acte materiale), folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată (două acte materiale) şi complicitate la această infracţiune.

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei pentru infracţiuni similare: Gaby Pătlăgică, secretar al comunei Dobrovăţ, Ionel Cîşlaru, preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Dobrovăţ, Aglaia Bănică, consilier local la data săvârşirii faptei, Ştefan Ursanu, funcţionar la Centrul Judeţean Iaşi al APIA – Serviciul privind Sistemul Integrat de Administrare şi Control la data săvârşirii faptei, şi Asociaţiile Crescătorilor de Ovine şi Taurine din Dobrovăţ.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2008 – 2009, Cătălin Martinuş, în calitate de primar şi reprezentant al Asociaţiilor Crescătorilor de Ovine şi Taurine, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat cu prilejul întocmirii mai multe documente, prin atestarea de fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, care, ulterior, au fost depuse APIA Iaşi în scopul obţinerii pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene cu titlul de subvenţie.

În acelaşi scop, au fost depuse la APIA Iaşi şi două contracte de comodat încheiate de Martinuş cu preşedinţii celor două asociaţii de crescători de animale, prin care se atribuiau acestora, în folosinţă cu titlu gratuit, o suprafaţă de 322,40 ha din păşunea comunei Dobrovăţ (teren aflat în domeniul privat al comunei), fără ca încheierea celor două documente să se fi întemeiat pe vreo hotărâre a Consiliului Local”, susţin procurorii.

DNA precizează că inculpata Bănică, cu prilejul încheierii unuia dintre contracte, a falsificat o hotărâre a CL Dobrovăţ, prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului, inexistente în forma iniţială a documentului, (menţiuni nereale prin care se aprobă darea în folosinţă gratuită a suprafeţelor cu destinaţia islaz comunal crescătorilor de taurine şi a suprafeţelor din zonele denumite popular Coasta Velniţei şi Groapa Hârtop, crescătorilor de ovine).

Prin darea în folosinţă a acestor bunuri, exclusiv cu titlu gratuit, s-a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale comunităţii locale, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit, reprezentat de folosirea cu titlu gratuit a păşunilor, de către cele două asociaţii în care Martinuş avea calitatea de membru fondator. În realizarea acestui mecanism infracţional, el a beneficiat şi de ajutorul celorlalţi inculpaţi, care fie au falsificat şi pus la dispoziţia celorlalte persoane o serie de documente (Pătlăgică), fie au depus la APIA mai multe acte conţinând menţiuni nereale necesare obţinerii subvenţiilor (Cîşlaru)”, se spune în comunicat.

 

Sursa citată subliniază că ajutorul acordat primarului de către Ştefan Ursanu a constat în primirea, de către acesta din urmă, a unor documente semnate de o altă persoană, alta decât fermierul titular al celor două cereri.

În cauză, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra a două imobile aflate în proprietatea inculpaţilor până la concurenţa sumei de aproximativ 150.000 lei, cu care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iaşi, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

1 COMMENT

  1. Cand e vorba de fonduri europene, ce se mai repede DNA sa linga niste talpi europene! Cand Martinus a furat prin anii 2000 vreo 400 milioane de lei vechi din banii colectati cu titlu de impozite, toata lumea a tacut ca si-a primit partea: de la prefect si pana la seful local al SRI. Hai sictir!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here