Primăria va construi prima parcare supraetajată din Iasi. Aceasta va fi amplasata în zona Alexandru cel Bun

0
106

Primăria Municipiului Iași va construi o parcare supraterană în cartierul Alexandru cel Bun, pe strada Mușatini, nr. 57, pe un teren cu o suprafață de 2.475 metri pătrați. Valoarea totală a investiției este estimată la suma de 9.562.494,9 lei, cu TVA (aproape 2 milioane de euro), iar durata investiției la 12 luni, perioada incluzând proiectarea și execuția lucrărilor.

În acest scop, municipalitatea organizează o licitație care până la data limită de ieri, 29 septembrie, a atras o singură ofertă, din partea asocierii SC Katar Conneg SRL Vaslui – SC Grupo SRL Iași, ofertă care a intrat astfel în evaluare tehnică și financiară.

Parcarea supraterană va avea 255 de locuri de parcare, din care 21 la demisol, 42 la parter, 48 la etajul I, 48 la etajul II, 48 la etajul III și 48 pe terasă. Construcția va avea o înălțime maximă de 14,3 metri. Suprafața demisolului va fi de 722 metri pătrați, în timp ce suprafața totală construită va fi de 1.246 metri pătrați.

O hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai acestui obiectiv a fost votată în ședința Consiliului Local din 21 februarie 2020. Proiectul de realizare a parcării supraterane pe strada Mușatini, nr. 57 este inclus și în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Polul de Creștere Iași.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here