Economic

Primăria a preluat 23 de hectare din platforma Fortus, pe care va construi un parc industrial

By Redacția

December 23, 2017

În urma unui lung proces juridic, Primăria Municipiului Iaşi a intrat în posesia a circa 23,5 de hectare din platforma industrială a Fortus SA, dintre care circa 10 hectare sunt acoperite de activele fostei uzine.

În cursul acestei săptămâni am semnat contractul de dare în plată. De altfel, încă de acum trei ani, am spus că singura procedură de încheiere a insolvenţei Fortus este darea în plată. La acel moment am fost persiflat de fosta conducere a Fortus, de parlamentarii care se ocupau de acest proiect, nu mai amintesc de ministrul Economiei de la acea dată. Iată că am reuşit să demonstrăm în instanţă că procedura de dare în plată este una legală, prin care Iaşul îşi poate recupera, prin bunuri, datoria pe care Fortus trebuia să o plătească. Prin urmare, am semnat contractul de dare în plată, precum şi procesul verbal de dare – primire, care a fost validat la notariat, făcându-se, de asemenea, şi înscrisurile la Oficiul de Cadastru. Aşadar, suntem proprietari! Există lege în România, ea funcţionează, trebuie doar să avem prilejul să o aplicăm”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Valoarea recuperată este de 87 de milioane de lei, la care s-a adăugat TVA în sumă de 10 milioane de lei, acesta fiind plătit deja plătit statului de către municipalitate.

Construcţiile care au intrat în proprietatea Primăriei sunt de Secţia de Sculărie, Uzina Tehnologică, Turnătoria de fontă, Depozitul central, Modelăria şi Baza de şarjabilizare, Depozitul de răşini şi Secţia de Mecanică Grea.

Pe acest teren vom dezvolta o platformă industrială pentru Iaşi şi pentru România. Nu vom face acolo proiecte imobiliare sub nicio formă. Un lucru foarte important pentru noi este că avem toate utilităţile la îndemână. De pildă, un avantaj enorm este că acolo avem racord direct la Transgaz, putând astfel cumpăra gazele la preţ de transport, nu de distribuţie. De asemenea, capacităţile de asigurare a energiei electrice sunt cele mai mari din oraş, la care se adaugă capacităţile de transport pe calea ferată spre Vest. Este primul şi cel mai important pas prin care arătăm că am reuşit să facem ceva pentru industria din zona de Nord-Est a României”, a declarat edilul.

Marius GAVRILESCU