Anchete

Primaria penalilor! Secretara primariei Valea Lupului, in stare de incompatibilitate

By Redacția

November 28, 2015

Agentia Natională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilitătilor de către Potochina Agnes Ela, secretar al Comunei Valea Lupului, Județul Iași, ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.

Potochina Agnes Ela s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 septembrie 2009 – 25 august 2010, întrucât a deținut, simultan cu funcția de Secretar al Comunei Valea Lupului, și funcția contractuală de inspector de specialitate – consilier al primarului Dumitru Popa, în cadrul Primăriei Comunei Valea Lupului, încălcând, astfel, dispozițiile art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează […] în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice. Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, se arata in comunicatul Agentiei Nationale de Integritate.

In anul 2010, Dumitru Popa, primarul comunei Valea Lupului din judeţul Iaşi, a primit trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, la Judecătoria Iaşi. Procurorii l-au trimis în judecată pe Dumitru Popa  împreună cu secretara Agnes Ela Potochină, în luna martie anul trecut, în urma unei anchete pornite de la un denunţ. Ovidiu Ciubotaru şi mama acestuia s-au plâns procurorilor că primarul, prin intermediul unui consilier, le-ar fi cerut să vândă 5.000 de metri pătraţi unei persoane indicate de el, după care să-i dea o parte din banii obţinuţi lui. Potrivit plângerii, edilul le-ar fi spus că în cazul în care nu ar accepta târgul, le va anula titlul de proprietate. Femeia a refuzat, spun oamenii legii, mai ales că fiul său avea deja un titlu de proprietate pe terenul respectiv.