În şedinţa de Consiliu Local programată marți, 26 iulie 2022, consilierii locali vor dezbate şi vota și un proiect de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetului general al Municipiului Iaşi la data de 30 iunie 2022. În ceea ce privește execuția bugetului, până la data de 30 iunie 2022, la partea de venituri, încasările sunt în sumă de 813.259.760 lei.iar cheltuielile în sumă de 620.824.680 lei, rezultând un excedent de 192.435.080 lei. “Toate comunităţile din România se confruntă cu provocări și probleme generate de creșterea prețurilor, în special ale materialelor de construcții. Practic, firme cu care municipalitatea a semnat contracte de execuție de lucrări de construire e confruntă atât cu prețuri mai mari ale materialelor față de cele din momentul semnării contractelor, cât și cu lipsa forței de muncă. Având dificultăți în onorarea contractelor, nu pot emite facturi pentru lucrările efectuate și, ca atare, nici municipalitatea nu poate face plățile corespunzătoare. Ca dovadă a faptului că acesta este un fenomen național, care afectează toate autoritățile publice, Guvernul a și emis o serie de acte normative care permit acestora renegocierea contractelor astfel încât acestea să acopere creșterea prețurilor, de exemplu OUG 64 / 2022, în vigoare din 11 mai 2022, sau OUG 47 / 2022, care a intrat în vigoare în aprilie 2022″, a declarat primarul Mihai Chirica. Pe lângă volumul relativ redus al producției realizate de constructori pe șantiere, atât pe cele finanțate cu fonduri europene, cât și locale, trebuie amintit faptul că în bugetul local al acestui an au fost prinse şi proiectele privind achiziţiile de autobuze electrice (44 de unităţi, în valoare de circa 133 de milioane de lei) care sunt derulate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, investiție care este în derulare, primul autobuz urmând să ajungă la Iași în cursul lunii august. În prezent Primăria Municipiului Iași organizează nu mai puțin de 17 de licitații prin Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP – SICAP), care vizează investiții diverse, precum construirea pasajului subteran dintre strada Anastasie Panu și strada Palat, modernizarea de străzi, sistemul de e-ticketing, reabilitarea de monumente, realizarea de studii, proiecte și expertize, cu o valoare cumulată de circa 110 milioane de lei. Marius GAVRILESCU