Primăria Municipiului Iași caută operator pentru transportul cărbunelui pe calea ferată, destinat centralei termoelectrice (CET).
În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Servicii de transport navetizat 140.000 tone cărbune energetic, cu o flexibilitate de ±10%”. Valoarea totală estimată a contractului, care se va derula pe parcursul a patru luni (120 de zile), este de 20.300.000 de lei, echivalentul a aproximativ 4,1 milioane de euro.
Condiții de participare la licitația privind transportul cărbunelui pe calea ferată
Pentru participarea la procedura de achiziție, se cere ca cifra de afaceri pe ultimii trei ani (2019, 2020, 2021) să fie mai mare sau egală cu 20 de milioane de lei.
Ofertanţii vor face dovada îndeplinirii cerinţelor privind capacitatea tehnică şi profesională prin prezentarea listei principalelor servicii similare prestate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii trei ani, cu indicarea valorilor, datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi. Ofertantul va demonstra că a prestat în ultimii trei ani servicii similare cu obiectul achiziţiei în valoare cumulată de minimum 20 de milioane de lei fără TVA, realizate la nivelul unuia sau mai multor contracte.
Cuantumul garanției de participare este de 200.000 de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 16 septembrie 2022, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 16 ianuarie 2023.
Marius GAVRILESCU
Home Deschidere Primaria Iasi cauta operator pentru transportul carbunelui pe calea ferata. Oferta este...