Expozanți dedicați din toate colțurile țării se reunesc în Atriumul Palas pentru prima ediție din acest an a ,,Târgului de Artă și Antichități ” . Bijuterii, argintărie, mic mobilier în diferite stiluri, orologerie, tablouri, obiecte de porțelan şi multe altele pot fi descoperite, în acest weekend.
De vineri până duminică inclusiv, la Palas, expozanți din domeniul artei și antichităților aduc publicului ieșean, într-un eveniment devenit tradiție, obiecte din colecțiile lor: de la bijuterii, argintărie, mic mobilier în diferite stiluri, orologerie, tablouri și până la piese de filatelie sau numismatică. Mai poți descoperi sculpturi, obiecte de porțelan, dar și piese care ne aduc aminte de copilărie sau scriu pagini din istoria muzicii. O adevărată sursă de inspirație pentru cei care doresc să amenajeze interioare în spiritul Belle Époque sau pentru cei care caută obiecte specifice recuzitei de teatru, ,,Târgul de Artă și Antichități” aduce, cu fiecare ediție, colecții variate care descriu conservarea valorilor și vorbesc despre epocile trecute.
Vizitatorii vor avea posibilitatea să descopere povestea fiecărui exponat, să intre în atmosfera vremurilor de demult, dar și să își completeze colecțiile lor cu obiecte de valoare care vor personaliza locuința. Evenimentul este un bun prilej pentru ca amatorii de artă, dar și exploratorii ocazionali să-și împărtășească impresiile și pasiunea lor pentru artă și istorie.
,,Târgul de Artă și Antichități” este organizat de Bucovinart, fiind un eveniment care se desfășoară de peste un deceniu la Palas.