Președintele Consiliului Județean și al PSD Iași: Uciderea puiului de urs, încă o dovadă a incompetenței liberalului Costel Alexe

0
89

Ministrul drujbar ale Mediului își mai poate adăuga de ieri un titlu: ucigaș de pui de urs. Presa a relatat că Ministerul Mediului, condus de șeful PNL Iași Costel Alexe, a avizat împușcarea unui ”pui de urs șchiop și care nu a atacat pe nimeni”. Mai mult, puiul de urs a fost împușcat în văzul a zeci de oameni, inclusiv copii, pe motiv că ”se obișnuise cu oamenii”.

”Este strigător la cer ce s-a întâmplat ieri la Predeal. Nu pot să cred că în România anului 2020 se pot întâmpla astfel de lucruri, și cu aviz de la Ministerul Mediului. Se pot găsi soluții până la uciderea animalelor. Ce vină a avut acel urs că este ministru Costel Alexe? Era un pui fără istoric de agresivitate. Oare nu faptul că se taie pădurile, tot cu avizul lui Alexe, că drujbele pătrund în pădurile virgine, și distrugerea habitatului natural obligă urșii să își caute hrană în zonele locuite de oameni? Dar vine Alexe și rezolvă: taie pădurea și împușcă animalele alungate de drujbari”, a spus Maricel Popa, președintele Consiliului Județean și al PSD Iași.

Situația din Predeal este cu atât mai revoltătoare, cu cât apar și alte informații cu privire la puiul de urs. Reprezentanții unei asociații susțin că s-au oferit să preia animalul pentru a-l duce la rezervația de la Zărnești. ”În loc să îl fi luat de acolo pentru că se știa și să-l fi mutat în altă parte sau să fi cerut asociației să îl preia, au așteptat să îl împuște și au făcut un urs martir, așa cum mai avem câțiva urși martiri. În loc să respectăm directiva europeană pe care am semnat-o noi, România, că protejăm urșii, împușcăm un pui de urs care nu va rezolva problema urșilor aceștia care coboară”, a precizat reprezentantul unei asociații de protecție a animalelor.

”De când este ministru al Mediului, Costel Alexe nu a făcut nimic concret pentru Iași sau pentru români. A vorbit în schimb încontinuu despre protejarea pădurilor și a faunei. Cu alte cuvinte, să fie bine, ca să nu fie rău. Mandatul lui Alexe este plin de acțiuni care vin în contradicție cu ceea ce declară el peste tot. Spune că protejează pădurile, dar în mandatul lui se taie mai mult decât în orice alt mandat de ministru, desființează Garda Națională Forestieră și votează împotriva DNA-ului Pădurilor. Spune că protejează caprele negre, dar dă undă verde pentru uciderea lor. La fel în cazul ciocârliilor: 400.000 de ciocârlii pot fi ucise cu acordul lui Alexe. Spune că trebuie respectată distanțarea socială și ține ședințe de partid cu peste 100 de oameni. Sunt sigur că și după ce a avizat uciderea puiului de urs, va veni să spună că el protejează urșii, că va face și va drege. Alexe una spune, dar face cu totul altceva și speră că oamenii nu vor afla. Ministrul drujbar nu se mai poate ascunde. Incompetența trebuie eliminată de la conducerea Ministerului Mediului. Alexe trebuie să plece până nu este prea târziu. Situația mediului din România nu poate rămâne în mâinile unuia care distruge tot ce mai avem în România”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean și al PSD Iași.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here