Cum se împacă preoţia cu masoneria şi cu servilismul politrucului de carieră? Să luăm un studiu de caz elocvent despre vătafii nevăzuţi ai instituţiilor mici din România, ai acelor instituţii care nu ocupă, de obicei, primplanul atenţiei publice, chiar dacă în sânul lor se află inşi ce îşi transformă locul de muncă în metodă de înavuţire.
Probabil că mulţi dintre voi nu îl cunosc pe Nicolae Brînzea, directorul adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (IEH). Nici nu aveţi de ce să fi auzit de acesta, deoarece Nicolae Brînzea este genul de personaj care preferă zonele ferite, subsolul scenei guvernamentale. Chiar şi aşa, o scurtă căutare a numelui său pe internet ne oferă câteva scandaluri în care acesta a fost implicat de-a lungul ultimilor ani, demne de un adevărat combinator pregătit oricând să calce peste cadavre pentru a-şi atinge ţintele.
În afară de abilitatea de-a se atârna umil şi linguşitor, zic unii dintre cunoscuţii săi, de clanţele puterii, nimic notabil în cariera sa nu pare a-l recomanda pe Nicolae Brînzea pentru funcţia pe care o deţine la IEH. Nimic în afară de conexiunile cu o clientelă politică transpartinică ce ar trebui să-i îndeplinească cea mai arzătoare patimă, dorinţa care-i macină de-o viaţă caracterul şi pare a-i fi otrăvit sufletul: visul de a deveni ambasador în Israel, susţin mulţi dintre cei care au avut ghinionul de-a pica în dizgraţia directoraşului, aprig în practica răzbunării.
Ex-vicar al Episcopiei Argeşului şi Muscelului, Nicolae Brînzea şi-a folosit relaţiile dobândite pe cale religioasă şi cele politice pentru a-şi transforma Parohia Sf. Ilie din Piteşti, biroul de director adjunct de la IEH şi – staţi că mai urmează – scaunul de conferenţiar universitar din cadrul Universităţii Piteşti într-un consorţiu de vânat funcţii şi averi. Probabil că roba de mason nu a făcut altceva decât să-i pună fundă roşie pe cardul bancar.
Nicolae Brînzea este Mare Capelan al Supremului Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România, după cum se arată într-o investigaţie din 2016 a ziarului Evenimentul Zilei[1]. Masoneria română este murdărită iremediabil de indivizi cu valoarea morală absolut îndoielnică, cum este acest Brânzea, chiar cei aflați la conducerea acestei organizații având o părere foarte proastă despre personajul în cauză. Nu putem, însă, să nu ne întrebăm cum îşi motivează calitatea de mason, din poziţia de preot, Nicolae Brînzea, ştiind că încă mai este valabilă osândirea apartenenței la francmasonerie în 1937[2] de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române? Nu ar trebui BOR să ia la puricat acest caz și să analizeze toate incompatibilitățile asociate?
Oameni importanţi din trecutul lui Nicolae Brînzea spun că uşile instituţiilor din Bucureşti au început să i se deschidă cu ajutorul PDL. Anul 2013 îl prinde pe Brânzea la şefia IEH, unde acesta începe rapid să-şi onoreze girul primit de la diverşi politicieni.
Nu soarta românilor de pretutindeni îl preocupă pe Nicolae Brînzea, ci jonglarea cu resurse publice pentru a-şi deservi relaţiile clientelare și a-și plăti călătoriile prin țară și străinătate. Surse apropiate de Nicolae Brînzea ne-au declarat, sub condiţia anonimatului, că nu de puţine ori preotul-mason, tratând institutul ca pe propria-i moşie, a blocat proiecte destinate celor mai nevoiaşi dintre românii din afara graniţelor ţării, redirecţionând banii puşi la dispoziţie spre proiecte cu dedicaţie, lobby-ului pe lângă factorii de decizie care i-ar putea aduce râvnitul post de ambasador în Israel.
În plus, Brînzea nu ezită să-şi exhibe dispreţul faţă de românii din comunităţile istorice, pe care îi consideră un soi de „români de mâna a doua”. Conform aceloraşi surse, Nicolae Brînzea nu a pus nici măcar o dată piciorul în Sudul Basarabiei, iar în Valea Timocului, a mers cel mult o dată. Nu-i permite alergia cronică pe care se zice că o are la sărăcie. E neplăcut, totuşi, să-ţi bagi Audi-ul, Lexus-ul cu care circulă sau Toyota RAV 4, pe uliţele sărmanilor.
Cât priveşte probitatea „ştiinţifică” a conferenţiarului Nicolae Brînzea, şi la acest capitol zelosul preot-mason navighează senin prin ape tulburi. Foarte tulburi. Una dintre fostele sale angajate, Miruna Rolea, scria pe Facebook în 2017[4], într-o postare numită „Răzbunarea sclavului”, o întâmplare din vremea în care lucrase la IEH, despre cum Nicolae Brânzea îi ordonase să scrie un „articol ştiinţific”, de pe o zi pe alta, pe care urma să-l publice cu numele lui. Şi atunci, cum să nu ne întrebăm dacă şi teza sa de doctorat – Importanţa dialogului ecumenic şi interreligios în contextul global astăzi – nu este cumva „iradiată” de prezenţa vreunui plagiat?
Să aruncăm şi o privire în declaraţia sa de avere postată de site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate. La capitolul bunuri imobile, Brînzea se bucură de cote succesorale pentru şase terenuri, dintre care patru sunt intravilane şi două sunt forestiere. Astfel, Brînzea doar în anul 2012 a fost fericitul câștigător a 4 moșteniri, și anume, un teren 100.000 mp (forestier), altul de 2017 mp, al treilea de 1088 mp și un altul de 1009 mp, toate acestea fiind intravilane; între anii 2003-2005, apare cu 80.000 mp, dintre care 71.800 mp achiziționați prin vânzare-cumpărare, iar alți 8200 mp moșteniți; în 1994, a aplicat aceeași combinație: vânzare –cumpărare pentru 2000 mp și moștenire pentru 7000 mp (intravilan).
Dar cea mai celebră secţiune a declaraţiei de avere o constituie Vila Florica, conacul familiei Brătianu. O altă controversă în contul lui preotului Nicolae Brînzea. Tot o anchetă din ziarul Curentul[5] ne arată cum preotul-mason a reuşit să înhaţe o parte din averea Brătienilor, convinând-o pe o moştenitoare, Eleonora Brătianu, printr-un concurs de împrejurări din care nu a lipsit manipularea emoţională, să-l desemneze legatar universal. Ne întrebăm în ce măsură Nicolae Brînzea, preot fiind, a încălcat prevederile Codului civil, atunci când a fost desemnat legatar universal al doamnei Eleonora Brătianu,. În decembrie 2017, aflăm din declaraţia de avere, cota sa din Vila Florica a fost vândută Ministerului Culturii pentru suma 70.000 de euro. Frumuşel „mărunţiş” în pragul Crăciunului.
Deocamdată, idealul diplomatic al lui Nicolae Brînzea mai are de aşteptat. S-au dus zilele în care acesta se afla pe cai mari la IEH. Dar asta nu înseamnă că stă degeaba. Sunt multe uşile la care bate zilnic, milogindu-se. Viaţa unui vânător de funcţii, dedulcit în viciul parvenirii, este obositoare.
Ce relevanţă are acest şir de fapte ale unui asemenea funcţionar care profită de poziție și relații și transformă instituția în propria moșie? Pentru că astfel de oameni pripăşiţi prin instituţii fac din România o ruină. (R. D.)