Premiul „Aristizza Romanescu” pentru scenografia spectacolului “Cafeneaua”

0
96

Scenograful Dragoș Buhagiar a fost recompensat cu premiul “Aristizza Romanescu” pentru scenografia spectacolului “Cafeneaua” de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete, în cadrul prestigiosului eveniment Premiile Academiei Române.

Premiul îi este acordat și pentru scenografia producției ÎN ADÂNCURI (Maxim Gorki, regia Yuri Kordonsky, Teatrul Maghiar de Stat Cluj).

Scenografia spectacolului CAFENEAUA  a fost și în atenția juriului UNITER, în 2017, când Dragoș Buhagiar a primit Premiul pentru cea mai bună scenografie.  Premiera spectacolului a avut loc pe 30 mai, în 2016, pe scena Sălii Mari a Teatrului Național Iași.

Ceremonia de decernare  va avea loc joi, 13 decembrie, la ora 10.00, în aula Academiei Române. Evenimentul se va desfășura în prezenţa membrilor Adunării Generale, iar laureaţii vor fi premiaţi de Biroul Prezidiului, condus de Ioan-Aurel Pop, preşedintele forului. Premiile recompensează cele mai bune lucrări şi prezenţe culturale şi ştiinţifice româneşti realizate de-a lungul anului 2016.

Aida POPA

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here