Opera Națională Română din Iași a obținut o distincție importantă la cea de-a doua ediție a Galei Premiilor Musicrit. Duminică seară, la Ateneul Român, Opera Iași a primit „Premiul pentru cea mai bună stagiune lirică din România” în cadrul evenimentului organizat de Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România (președinte – Luminița Arvunescu), în colaborare cu Filarmonica „George Enescu” din București. Premiul a fost înmânat managerului interimar al Operei Naționale Române din Iași, Andrei Fermeșanu, care a declarat: „Distincția ne onorează și reprezintă confirmarea unei activități artistice relevante la nivel național. Acest premiu survine unei munci de echipă, în care sectoarele tehnice, de producție și artistice și-au sincronizat energia și pasiunea creatoare pentru spectacole rafinate în detalii. Cele trei premiere, baletul „Romeo și Julieta” de Serghei Prokofiev, opereta „Văduva Veselă 2.0” de Franz Lehar și opera „Il trovatore” de Giuseppe Verdi, suita celor trei spectacole consecutive „Aida”, de Giuseppe Verdi, succesele avute la cele două festivaluri de profil la care am participat și în turneul din Italia al Baletului, cu 38 de reprezentații, precum și o listă lungă de artiști cu anvergură internațională ce au întregit distribuțiile spectacolelor, alături de artiștii consacrați ai casei, sunt argumente ce au pledat în fața juriului, care ne-a confirmat ca fiind teatrul liric cu cea mai bună stagiune. Acest premiu ne îndeamnă să menținem un nivel artistic ridicat, demn de o capitală culturală!” Pe lângă festivitatea de premiere, gala care a reunit la Ateneul Român nume importante ale scenei lirice autohtone a cuprins momente muzicale de certă valoare internațională. Opera Iași a mai cucerit un premiu și la prima ediție a Galei Premiilor Musicrit, organizată în 2023, Premiul de Excelență pentru susținerea tinerei generații.
Aida POPA