Deschidere

Premieră la Neuro. Unitatea medicala din Iasi detine cel mai performant robot in chirurgie spinala si neurochirurgie din lume

By Redacția

January 04, 2019

Consiliul Județean a achiziționat pentru Spitalul ”Prof. Dr. Nicolae Oblu”, aflat în subordine, cel mai performant robot în chirurgie spinală și neurochirurgie. Unitatea medicală este, de astăzi, singura pe plan mondial care deține o astfel de tehnologie de ultimă generație. ”Mazor X este un sistem care va da o siguranță aproape de sută la sută chirurgului, având 6 grade de libertate a mișcărilor. Va fi foarte util intervențiilor care nu vor mai necesita secțiuni mari operatorii, ci doar incizii, pacientul putându-se recupera mult mai repede, chiar va putea pleca acasă după două-trei zile. Este un moment de bucurie pentru toată echipa acestui spital, pentru medicii practicieni, deoarece am ajuns la nivelul în care, vorbind de robotică în medicină, în neurochiriurgie, putem sta alături de clinici precum cea din Viena, de exemplu”, a subliniat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie. Robotul Mazor X a costat 1,2 milioane de euro, fiind deja montat în sala de operație. ”Când domnul director Eva mi-a spus de intenția dumnealui și ne-a cerut ajutorul pentru a aduce la Iași un asemenea robot și, mai ales, după ce a aratat cât de util va fi chirurgilor și cât de benefic va fi pacienților, am făcut tot posibilul pentru a găsi fondurile necesare achiziționării acestuia. Este o investiție mai mult decât necesară într-un spital cu personal atât de bine pregătit și cu cazuri medicale dintre cele mai complexe. Să nu uităm că aici vin pacienți din toată Moldova și nu numai, au existat situații când bolnavi din centre medicale mari au fost îndrumați la spitalul nostru pentru operații extrem de complicate”, a spus președintele Consiliului Județean, Maricel Popa, la prezentarea acestui aparat. Prima intervenție cu acest robot va fi facută peste două luni. Până atunci, cadrele medicale care vor lucra folosind această tehnologie vor participa la cursuri de perfecționare. Tot pentru Spitalul ”N. Oblu” Consiliul Județean (C.J.) a cumpărat și un microscop performant tip 3D care a costat 480 de mii de euro. Marius GAVRILESCU