Prefectura Iasi va fi relocata pe Splai Bahlui, intr-un spatiu al UTI

0
67

Instituția Prefectului – județul Iași, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne – Lider de parteneriat, implementează proiectul ”Renovarea energetică a Palatului Administrativ Iași”, investiție ce beneficiază de o finanțare nerambursabilă alocată în cadrul Apelului de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României și din fonduri naționale.
Contractul de finanțare a fost semnat în luna octombrie 2022, între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI), în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Incepând cu data de 1 august 2024, activitatea Instituției Prefectului Județului Iași va fi relocată temporar într-un spațiu situat pe Bulevardul Chimiei nr. 1A, pus la dispoziție de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.
Menționăm că datele de contact ale instituției, respectiv adrese de e-mail și numere de telefon/fax, vor rămâne aceleași, iar informații cu privire la identificarea locației pot fi accesate pe site-ul Instituției Prefectului-județul Iași, https://is.prefectura.mai.gov.ro/
Relocarea activității instituției va fi finalizata în data de 31 iulie a.c., programul cu publicul urmând a fi reluat în noua locație începând cu data de 1 august.

Menționăm faptul că în perioada 31.07-02.08.2024 este posibil să apară sincope în ceea ce privește funcționarea rețelelor de comunicații ale instituției. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente apărute și depunem toate eforturile pentru a relua toate activitățile în cel mai scurt timp posibil. Facem precizarea că obiectivul general al proiectului este renovarea și reabilitarea termică a Palatului Administrativ al județului Iași, în scopul menținerii acesteia în stare de bună funcționare din punct de vedere al siguranței în exploatare, al igienei și sănătății celor care utilizează acest spațiu, pentru asigurarea accesului la servicii publice de calitate către cetățeni. Valoarea totală a Proiectului este de 58.221.894,40 lei, cu TVA, din care valoarea maximă a finanțării nerambursabile este de 28.821.423,96 lei, cu TVA. Perioada implementare a proiectului, conform contractului de finanțare, inclusiv acte adiționale: 26.10.2022 – 26.10.2025“, au precizat reprezentantii Institutiei Prefectului Iasi.
Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here