Marian Grigoras, prefectul judetului Iasi, a solicitat in cursul acestei dimineti, conducerii Consiliului Judetean Iasi, sa-l demita pe seful Directiei de Drumuri Judetene, pe motiv ca si la aceasta ora, trei drumuri judetene sunt inchise traficului auto, desi in judetul Iasi nu a mai nins de ieri. “Având în vedere că până în acest moment nu au fost deblocate integral drumurile județene și nici nu au fost montate dispozitivele GPS pe utilajele de deszăpezire, am solicitat domnului Președinte al Consiliului Județean Iași demiterea directorului de la Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi și luarea unor măsuri ferme în gestionarea corespunzătoare a contractului de deszăpezire”, a declarat prefectul Iasului. La sfarsitul anului trecut, presedintele Consiliului Judetean Iasi, Maricel Popa, la numit la conducerea Directiei Judetene de Drumuri Iasi pe Sorin Babliuc. La numai o luna a regretat numirea, dupa ce acest director a condus lucrarile din localitatea Gura Badilitei, acolo unde bordurile la un drum comunal nu au mai permis oamenilor să iasa din case. Marius GAVRILESCU